Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

ANRP obţine 3 milioane de euro în urma unor contestaţii la executare

F.A. Piaţa Imobiliară /

Aproape 3 milioane de euro se vor întoarce în conturile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) după ce Judecătoria Sectorului 2 i-a dat câştig de cauză, admiţând cererile de anulare a executării silite realizate în două dosare de despăgubire, conform unui comunicat remis azi redacţiei.

Pe 20 decembrie 2013, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis contestaţia la executare formulată de ANRP şi a dispus restituirea sumei de 8.982.615 lei, retrasă din conturile Autorităţii de Biroul Executorilor Judecătoreşti Dobra, Coşoreanu şi Dobra, la cererea petenţilor Mihaela şi Mihai Claudiu Bilegan, din Bistriţa-Năsăud, titulari într-un dosar de despăgubire. În acest caz, executarea silită avusese loc în baza unei încuviinţări a Judecătoriei Sectorului 1.

În acest an, pe 16 ianuarie, Judecătoria Sectorului 2 a admis altă contestaţie la executare a ANRP, obligând ca suma de 3.583.308 lei să fie returnată de cei doi titulari de dosare de despăgubire, Aurel Stan şi Bogdan Maurice, cesionari, din Bucureşti. Biroul Executorilor Judecătoreşti Dumitrache şi Dumitrache iniţiase, în numele lor, executarea silită (încuviinţată de Judecătoria Sectorului 1), care, ulterior, a fost anulată.

În ambele cazuri, Autoritatea transmisese executorilor judecătoreşti şi titularilor de dosare să nu retragă sumele respective din conturile instituţiei înainte ca instanţa să se pronunţe asupra contestaţiilor la executare, însă avertismentele ANRP au fost ignorate. La cererea executorilor judecătoreşti, cele două sume au fost virate de Trezorerie în octombrie şi noiembrie.

Pe 16 decembrie, Judecătoria Sectorului 2 a dat câştig de cauză ANRP şi a anulat o executare silită asupra conturilor Autorităţii, în cuantum de 23.819.691 lei, iniţiată de Michael şi Cristina Mureşan, din Satu Mare, se mai arată în comunicat.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional