Proiectul "Monumente Uitate" s-a născut din dorinţa membrilor echipei ARCHÉ de a contribui la conservarea şi valorificarea monumentelor istorice de pe actualul teritoriu al României. Informaţiile oferite se referă la: procesul de retrocedare a proprietăţilor, relaţia cu autorităţile statului, proiectele de revitalizare, reabilitare sau, după caz, procesul de mentenanţă al clădirilor, finanţarea necesară implementării unor astfel de proiecte, perspectivele de dezvoltare a acestora. Despre acest proiect ambiţios am aflat detalii într-o discuţie purtată cu doamnele Raluca Bărbulescu - arhitect şi Irina Leca - istoric de artă şi vicepreşedinte ARCHÉ.
Reporter: În ce stadiu a ajuns proiectul "Monumente uitate"? Ce presupune el?
Raluca Bărbulescu: Procesul de inventariere a început în anul 2008, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti. Patru generaţii de voluntari dintre studenţi au contribuit la arhiva proiectului cu informaţii privind reşedinţele nobiliare extraurbane din Transilvania, Crişana şi Maramureş.
"Monumente Uitate", în formula sa de astăzi, a luat însă naştere în anul 2012, când coordonatorii proiectului iniţial au decis să înfiinţeze Asociaţia ARCHÉ. Datorită echipei multidiscipliare formată din arhitecţi, istorici de artă şi economişti, proiectul a fost dezvoltat şi extins, în trei ani, la nivelul întregului teritoriu al României. Astfel, arhiva actuală cuprinde imagini şi informaţii despre fostele reşedinţe aristocratice din Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina.
Anul acesta ne-am propus să diversificăm informaţia prezentată şi să promovăm intenţiile proprietarilor de reintegrare a fostelor reşedinţe nobiliare şi boiereşti în circuitul turistic şi economic. Scopul nostru este să aducem în faţa publicului o paletă variată de abordări, idei interesante de revitalizare, proiecte de reabilitare în curs sau recent realizate şi restaurări de succes efectuate înainte de 1989. Proiectele promovate, descoperite în campaniile de teren din anii trecuţi, sunt prezentate din perspectiva proprietarilor sau administratorilor.
Reporter: Din ce mi-aţi spus, înţeleg că proiectul a început acum 7 ani. Cu ce realizări din acest răstimp vă mândriţi cu deosebire?
Raluca Bărbulescu: Principala realizare a acestui proiect este arhiva online, ce oferă gratuit imagini, informaţii generale, istorice şi de arhitectură, precum şi reprezentări grafice pentru aproximativ 1.000 de ansambluri şi clădiri, clasate sau nu ca monumente istorice. Arhiva a fost concepută pentru a răspunde cerinţelor tuturor celor interesaţi de patrimoniul cultural, dar mai ales cu scopul unei cât mai largi popularizări a problemei monumentelor istorice. Urmărind îndeaproape acest scop, am construit în jurul proiectului "Monumente Uitate" o platformă de promovare. Pe lângă aceasta, am reuşit să diseminăm informaţia colectată la nivelul publiculul general prin participări la numeroase evenimente culturale, am reuşit să atragem tinerii prin workshop-uri de fotografie şi să stimulăm turismul cultural prin tururi la castele şi conace. Din aceste tururi a luat naştere o nouă iniţiativă a asociaţiei, proiectul Castle Break, ce a fost lansat anul acesta şi se bucură de o nesperată popularitate.
Astfel, cea mai mare provocare, dar şi cea mai importantă realizare a proiectului este aproprierea oamenilor de problematica ansamblurilor rezidenţiale ale fostei aristocraţii. Dacă în mediul urban problema patrimoniului construit este zi de zi "în faţa oamenilor", fostele reşedinţe nobiliare şi boiereşti din mediul extraurban sunt mult mai vulnerabile, acestea fiind de cele mai multe ori necunoscute în afara comunităţilor locale.
Reporter: Aţi primit ajutor, cine vă susţine echipa?
Raluca Bărbulescu: Procesul de inventariere şi documentare a patrimoniului construit, dar mai ales cel de actualizare constantă a informaţiei presupun un efort financiar, dar mai ales logistic. Dacă din punct de vedere financiar am reuşit, an de an, să găsim sprijin în sponsori privaţi şi instituţii publice, problema voluntarilor a fost oarecum mai stringentă. De aceea, implicarea oamenilor dornici de a împărtăşi valorile locale a fost un ajutor binevenit în realizarea şi îmbunătăţirea arhivei "Monumente Uitate".
Pentru a sprijini aceste demersuri ale publicului, ne-am propus ca anul acesta să adăugăm un nou modul site-ului, prin care toţi cei interesaţi să ne poată trimite, rapid şi uşor, imagini sau informaţii legate de clădirile sau ansamblurile care reprezintă valori pentru comunităţile din care fac parte, indiferent dacă acestea sunt clasate sau nu.
Reporter: Câte ansambluri nobilare aţi identificat?
Raluca Bărbulescu: De-a lungul celor 7 ani au fost identificate, prin campanii de teren, aproximativ 1.000 de ansambluri şi clădiri ce au aparţinut fostei aristocraţii din România. Astfel, într-o primă fază au fost recunoscute în Transilvania, Crişana şi Maramureş 371 de ansambluri şi clădiri. Între 2012-2014 au fost identificate 124 de ansambluri în Moldova, 132 în Banat, 154 în Oltenia şi 238 în Muntenia.
Reporter: În ce judeţe sunt cele mai multe monumente?
Raluca Bărbulescu: Cele mai numeroase reşedinţe aristocratice au fost identificate în judeţele Timiş (85) şi Buzău (84). Următoarele în "clasament" sunt Covasna (65), Mureş (57) şi Cluj (55). Aceste cifre reprezintă un cumul al tuturor reşedinţelor identificate, clasate ca monumente istorice, neclasate, dar şi dispărute.
Reporter: Ce clădire v-a impresionat cel mai mult?
Raluca Bărbulescu: "Monumente Uitate" este un proiect de echipă şi, bineînţeles, fiecare dintre noi are o clădire sau un ansamblu cu care rezonează mai mult. Credem însă că impresionantă este varietatea stilistică a acestora, ce îmbină expresiile consacrate vest-europene cu elemente locale, rezultând astfel o arhitectură originală, ancorată în vasta reţea de ansambluri nobiliare din bazinul cultural central şi est-european. Pe lângă valoarea lor estetică şi impactul pe care arhitectura acestora o are asupra fiecăruia, asemenea clădiri nu pot fi cu adevărat înţelese şi apreciate fără cunoaşterea istoriei care le-a modelat.
Reporter: De unde această dorinţă de a face muncă voluntară pentru proiect?
Raluca Bărbulescu: Fiecăruia dintre noi, aceasta a fost insuflată prin educaţia primită în familie sau în instituţiile de învăţământ absolvite. Fiecare l-am abordat ca pe un proiect personal, în care ne-am implicat încă de pe băncile facultăţii şi care a evoluat şi s-a maturizat o dată cu noi. De-a lungul celor 7 ani, în echipa proiectului s-a format un nucleu stabil, dedicat, care - odată cu înfiinţarea asociaţiei - a reuşit să adune în jurul său numeroşi voluntari. Sperăm ca eforturile noastre să fie un model pentru cât mai mulţi oameni, deoarece implicarea comunităţii este esenţială în protejarea patrimoniului.
Reporter: Ce aşteptări aveţi din partea autorităţilor, a concetăţenilor, în general?
Irina Leca: Ne-ar plăcea ca atât comunităţile, cât şi autorităţile locale să înveţe din bunele practici existente în alte locuri din ţară sau din străinătate şi să coopereze cu societatea civilă pentru a găsi soluţii potrivite pentru salvarea ansamblurilor nobiliare.
Reporter: De ce credeţi ca românii ignoră reşedinţele nobile din ţara noastră?
Raluca Bărbulescu: Ignoranţa românilor se simte nu numai faţă de reşedinţele fostei aristocraţii, ci şi faţă de patrimoniul cultural. Credem că această problemă îşi are rădăcina în lipsa unei tradiţii şi a educaţiei în acest domeniu. Perioada comunistă a reprezentat un moment de cumpănă pentru patrimoniul românesc şi nici până astăzi problemele cauzate de aceasta nu au fost ameliorate.
Reporter: Ce ştiţi despre proprietarii clădirilor?
Raluca Bărbulescu: După ce timp de aproximativ 50 de ani ansamblurile nobiliare şi boiereşti au fost în proprietate publică, în urma proceselor de retrocedare o parte din acestea au fost înapoiate moştenitorilor. Astfel în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Muntenia şi Oltenia, în jur de 70% din proprietăţi sunt acum private, în timp ce în Moldova doar 40% au fost retrocedate. În unele cazuri, din lipsa fondurilor necesare pentru reabilitare, moştenitorii au vândut, donat sau pur şi simplu, abandonat clădirile obţinute după lungi procese.
În campaniile de teren au fost identificate în jur de 70 de clădiri care au beneficiat, la iniţiativa proprietarilor - fie ei publici sau privaţi - sau prin intervenţia ONG-urilor de profil, de proiecte de revitalizare, reabilitare sau conservare. Situaţia juridică a acestor clădiri şi ansambluri este variată şi, în general, complexă. Deşi retrocedarea ar fi putut fi o modalitate de salvare a monumentelor istorice, aceasta a ridicat numeroase probleme, care îngreunează începerea proiectelor de conservare. Una dintre cele mai dificile situaţii este cea a proprietarilor multipli, aceasta fiind un rezultat al retrocedărilor unui ansamblu sau clădiri către mai mulţi moştenitori, dezmembrării ansamblurilor în perioada comunistă urmată de retrocedarea sau vânzarea bucăţilor din ansambu mai multor părţi.
Reporter: Ce fel de arhitectură aţi întâlnit?
Raluca Bărbulescu: Fostele reşedinţe extraurbane ale elitelor locale din România datează din secolul al XVI-lea până în prima jumătate a secolului XX. În consecinţă, acestea prezintă o mare varietatea stilistică, ce îmbină expresiile consacrate vest-europene cu elemente locale, rezultând astfel o arhitectură originală. Stilurile arhitecturale întâlnite diferă în funcţie de epoca şi zona în care clădirile au fost construite şi se încadrează în: Renaştere, Baroc, Neoclasicim, Romantism, Eclectism, stilul Brâncovenesc, şi chiar Art Nouveau, Art Deco sau Modernism.
Reporter: De ce credeţi că aceste clădiri nu sunt pe lista monumentelor istorice?
Raluca Bărbulescu: O parte dintre ele nu au fost clasate niciodată, în timp ce altele au fost declasate la cererea proprietarilor. Clasarea monumentelor istorice este un proces complex, ce implică inventarierea, analiza istorico-arhitecturală, estimarea valorii de monument şi, mai apoi, încadrarea într-o grupă valorică. Aceasta se face la propunerea proprietarilor, a primăriilor sau consiliilor judeţene, a comisiilor naţionale şi a insituţiilor publice cu atribuţii în domeniu sau la propunerea asociaţilor şi fundaţiilor cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice. Ca atare, dacă proprietarii sau nici una din aceste entităţi nu consideră necesară clasarea unei clădiri sau a unui ansamblu, acestea nu sunt introduse în Lista Monumentelor Istorice. Nu toate clădirile istorice pot fi clasate: chiar dacă unele sunt aparent interesante, dacă societatea de care aparţin nu le ataşează valori, acestea nu vor deveni niciodată monumente istorice.
Reporter: Pot deveni obiective turistice?
Raluca Bărbulescu: Monumentele istorice sunt considerate astăzi resurse economice. Scopul conservării şi reabilitării acestora este, pe lângă acela de a le salva pentru generaţiile următoare, de a le reintroduce în circuitul economic. A ataşa calitatea de obiectiv turistic unei clădiri monument istoric poate aduce avantaje financiare importante. Fostele reşedinţe aristocratice extraurbane pot deveni obiective turistice, dar acest lucru diferă de la caz la caz. Procesul de transformare a unei proprietăţi în obiectiv turistic de succes necesită o investiţie mai mare sau mai mică de efort şi fonduri în funcţie de diferiţi factori externi şi interni, ca: localizare, accesibilitate, spaţiu util, teren aferent, activităţi economice din zonă, comunitate locală etc.
Reporter: Cum găsiţi clădirile? Ce surse consultaţi?
Irina Leca: Iniţial, clădirile au fost extrase din Lista Monumentelor Istorice. Pe măsură însă ce campaniile pe teren avansau, am identificat şi numeroase clădiri ce nu figurau în listă, dar prezentau interes pentru proiectul nostru. În cazul în care, în urma unor cercetări mai aprofundate, am aflat despre acestea că au fost, la un moment dat, case ale elitelor locale au fost incluse în proiect. O altă sursă de documentare o reprezintă cărţile de memorialistică, presa de sfârşit de secol XIX - început de secol XX, ilustratele de epocă, arhivele diverselor instituţii publice etc. De asemenea, primim şi multe informaţii de la publicul nostru, pe care le verificăm în teren.
Reporter: V-aţi concentrat asupra unui oraş/judeţ anume?
Irina Leca: Nu, privim la fel de atent către orice edificiu, de oriunde din această ţară.
Reporter: Ce planuri de viitor aveţi?
Raluca Bărbulescu: Ne dorim să continuăm actualizarea site-ului şi promovarea castelelor şi conacelor din România. De asemenea, suntem hotărâţi să contribuim la îmbunătăţirea situaţiei acestor clădiri. Astfel, considerăm că o componentă importantă este educarea generaţiei tinere şi a comunităţilor locale şi apropierea lor de această categorie arhitecturală. Totodată, ne dorim să ne implicăm în ajutarea proprietarilor, fie ei privaţi sau publici, în găsirea de soluţii cât mai potrivite de conservare, în funcţie de situaţiile particulare cu care se confruntă.
Reporter: Vă mulţumesc şi vă doresc succes!
