Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Auchan deschide un hypermarket în Cotroceni

V.B. Piaţa Imobiliară /

Auchan deschide un hypermarket în Cotroceni

Retailerul Auchan va inaugura mâine un magazin în cartierul Cotroceni din Capitală, încheind, astfel, remodelarea celor 20 de unităţi comerciale Real şi ajungând la 31 de hypermarketuri în ţara noastră, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

În mai puţin de 6 luni de lucrări, Auchan a finalizat integrarea celor 20 de magazine preluate de la Metro Group. Pe 30 noiembrie 2012, Grupul Auchan şi Metro Group semnau tranzacţia de achiziţie a 95 de hypermarketuri Real şi 13 centre comerciale în 4 ţări din Europa Centrală şi de Est: România, Polonia, Rusia şi Ucraina. Consiliului Concurenţei din ţara noastră a validat tranzacţia pe 29 iulie 2013, iar pe 12 septembrie a fost semnată finalizarea tranzacţiei şi a avut loc preluarea efectivă a magazinelor de către Auchan.

Remodelările au făcut ca pe 17 octombrie 2013 să fie inaugurat primul magazin Auchan, în cartierul Pallady, din Bucureşti. Apoi, până la finele anului, au fost deschise alte 6 unităţi comerciale. În acest an, Auchan a consemnat patru deschideri pe lună.

Procesul de remodelare şi integrare a presupus planificarea şi punerea în practică a unor mari şantiere de convergenţă, pe primul loc fiind integrarea echipelor. În acelaşi timp, au fost realizate convergenţa organizării, a sistemelor, a ofertei de produse, a logisticii, precum şi convergenţa administrativă, financiară şi juridică.

La nivel de magazin, transformările au constat în modificări tehnice şi comerciale, cum ar fi: reorganizarea suprafeţei de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, decorarea, sistemele informatice, formarea şi acompanierea echipelor, se mai arată în comunicat.

Remodelarea magazinului din Cotroceni a durat 18 zile şi a fost realizată cu hypermarketul deschis. Unitatea comercială are o o suprafaţă netă de vânzare de 7.500 mp şi o parcare de 2.500 de locuri.

Grupul Auchan este prezent în 15 ţări şi are 302.500 colaboratori. Retailerul este organizat pe 5 mari divizii: hypermarketuri (774 magazine), supermarketuri (817 magazine), divizia imobiliară (362 centre comerciale Immochan), banca (Oney Banca Accord) şi e-commerce, cărora li se adaugă alte activităţi şi direcţii de creştere. În 2013, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 62,1 miliarde euro, cu taxe.

Pe 7 noiembrie 2006, a fost deschis primul hypermarket Auchan, în cartierul bucureştean Titan. În următorii ani, alte 10 magazine au fost inaugurate în cele mai mari oraşe din România. La 12 septembrie 2013, Auchan România a finalizat achiziţia a 20 de magazine Real de la Metro Group şi a realizat transformarea lor în Auchan până la 11 aprilie 2014. Tot anul trecut, Auchan România a consemnat o cifră de afaceri comună de peste 4,6 miliarde lei, cu taxe, totalizând o suprafaţă netă de vânzare de 252 mii mp.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional