Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"Be Igloo" majorează preţurile locuinţelor

A.T. Piaţa Imobiliară /

"Be Igloo", divizia de vânzări a fondului de investiţii "România Invest", a anunţat că, începând de ieri, aplică prima creştere a preţurilor apartamentelor din portofoliu, cu procente de până la 10%. Urmează ca, de la jumătatea lunii aprilie, să aibă loc o nouă majorare a preţurilor de aproximativ 5%, arată un comunicat remis redacţiei. Măsura a făcut parte, încă de la început, din planul de dezvoltare al "România Invest" şi a fost luată după o analiză atentă a condiţiilor pieţei şi a posibilităţilor cumpărătorilor, fără legătură cu noile măsuri anunţate de Guvern. Pentru că, începând din acest an, "Be Igloo" va vinde şi apartamente nefinalizate cu garanţii bancare, pentru aces-tea majorările vor fi aplicate în diferite stadii de construcţie".

Nimrod Zvik, director marketing al "Be Igloo" a declarat că, până acum, mai puţin de 15% dintre vânzările companiei s-au efectuat prin programul Prima Casă, aşadar nu se aşteaptă la schimbări majore nici după modificarea programului şi, cel mai important, nu de aceea sunt majorate preţurile.

"România Invest" a cumpărat, în ultimii trei ani, aproximativ 800 de apartamente în Bucureşti. Fondul de investiţii deţine apartamente în toate zonele Bucureştiului ale căror preţuri sunt, în medie, de 78.000 euro pentru un apartament cu două camere şi 97.000 euro pentru cele cu trei camere.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional