Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

BUCUREŞTI:Chiriile unor spaţii de birouri din vest se apropie de cele din centru-nord

V.B. Piaţa Imobiliară /

Chiriile unor spaţii de birouri din vest se apropie de cele din centru-nord

Anul acesta, chiriile medii de prezentare a spaţiilor de birouri în centre de afaceri din Capitală variază între 7 euro/metru pătrat/lună (pentru spaţii de clasă C în Sud, Est şi Nord) şi 17 euro/mp/lună (pentru spaţii de birouri de clasă A în Centru-Nord), conform unui studiu Esop trimis astăzi redacţiei.

Proprietăţile prime (clasa A sau B) din zona de centru-nord au înregistrat scăderi uşoare, cu 0,5-1 euro/mp/lună, pe fondul unui volum semnificativ al spaţiilor disponibile şi al celor în curs de livrare. La polul opus, zona de centru-vest (unde opţiunile sunt, în prezent, deosebit de limitate) a înregistrat un uşor reviriment al chiriilor, de până în 1 euro/mp.

Mirela Raicu, Manager Divizie Birouri Corporate în cadrul Esop Consulting l Corfac International, a declarat: "În 2013, conform ultimului raport de piaţă al firmei Esop, chiriile s-au menţinut la un nivel relativ stabil, cu uşoare ajustări, atât în sensul scăderii, cât şi al creşterii, însă în marje de maxim plus/minus 10%. Ajustările au intervenit în funcţie de anumiţi factori specifici, cum ar fi calitatea spaţiului, perioada de neocupare şi spaţiile disponibile în clădiri similare învecinate. În 2014, previzionăm că va exista o stabilitate a chiriilor în majoritatea sub-pieţelor din Bucureşti iar posibile fluctuaţii (de 5-10%) vor exista în situaţii punctuale, de zone sau clădiri cu nivel ridicat de neocupare".

Apropierea de metrou, oferta limitată şi ponderea mare a chiriaşilor din domeniul de activitate IT&C au fost principalele motive care au determinat majorările de chirii din zona centru-vest din Bucureşti, la început de 2014, nivelul chiriilor solicitate ajungând la 15-16 euro/mp.

Oferta limitată din perimetrul zonei centru-vest, precum şi faptul că această zonă este preferată de firmele de IT & C (segmentul cel mai dinamic al cererii de birouri, ce a generat 37% din tranzacţiile cu sedii noi din 2013) au determinat cea mai redusă rată de neocupare pentru spaţiile de calitate superioară (clasă A şi B+) - sub 5%.

În zona ultracentrală, chiriile de prezentare au scăzut în medie cu 1-2 euro/mp/lună pe categoriile de spaţii cu clasa A şi B, în contextul în care în aceste zone nu au existat livrări de proiecte noi semnificative, ci vorbim în special de clădiri livrate în urmă cu 5-8 ani. În schimb, vilele în perimetrul ultracentral s-au menţinut la acelaşi nivel cu începutul anului trecut.

O uşoară scădere a chiriilor a avut loc în zona de centru- nord, pe fondul unui volum consistent de spaţii de birouri disponibile în piaţă sau aflate în curs de construcţie.

Chiriile de prezentare a centrelor de afaceri din Centru-Nord (în special perimetrul Barbu Văcărescu - Calea Floreasca) au înregistrat faţă de anul precedent uşoare scăderi pentru imobilele de clasa A, cuprinse între 0,5-1 euro/mp/lună. Cu toate acestea, spaţiile de birouri din zona centru-nord rămân în continuare pe primul loc în ceea ce priveşte nivelul chiriei, depăşindu-le chiar şi pe cele ultracentrale. Zona este totodată cel mai dinamic perimetru al Capitalei, iar deschiderea mall-ului Promenada (la finalul anului 2013) a crescut atractivitatea şi confortul pentru angajaţii companiilor (potenţial) chiriaşe.

Zonele de est şi de sud au înregistrat o uşoară scădere în nivelul chiriei de prezentare a spaţiilor de clasă superioară, de la valori de 11-13 euro/mp, către valori de 10-12 euro/mp, ca urmare a cererii scăzute.

Spaţiile de birouri în vile au păstrat un nivel de chirie relativ constant faţă de începutul anului 2013, cu mici fluctuaţii pe zone - au crescut uşor în Vest şi au scăzut uşor în Centru-Nord, Est şi Sud, pe categoriile de vile premium.

Vilele sunt mai ieftine la închiriere decât centrele de afaceri, chiar şi vilele premium se închiriază la nivelul de preţ al centrelor de afaceri de clasă B sau chiar C. În 2013, vilele de patrimoniu, cu arhitectură interbelică ce au ajuns la chirii de 10-12 euro/mp/lună, în urma negocierilor au fost cele mai căutate de firme, devenind şi obiectul unor contracte de închiriere în termeni avantajoşi, se mai arată în comunicat.

Esop este firma de consultanta imobiliara cu cel mai mare departament de inchirieri birouri din Bucuresti (18 consultanti dedicati), cu o suprafata tranzactionata de peste 290.000 mp in cei 12 ani de activitate. In 2013, Esop a mediat inchirierea a peste 35.000 mp spatii de birouri, situandu-se in primii doi jucatori ai pietei pe segmentul tranzactionarilor de sedii noi.

Incepand cu anul 2013, Esop activeaza in asociere cu Corfac International - Corporate Facility Advisors - o alianta de companii imobiliare antreprenoriale angajate sa ofere servicii de calitate la nivel local, national si international. Prin firmele independente afiliate din piete-cheie din inteaga lume si prin apartenenta ca Membru Principal la FIABCI (Federatia Imobiliara Internationala) - Corfac International ofera servicii imobiliare cu o acoperire in 61 de locatii din America de Nord si in peste 65 de alte tari pe plan mondial. In cifre, Corfac International reprezinta - peste 9.600 de tranzactii anual, cuprinzand 47 mil mp si evaluate la peste 5,95 miliarde dolari.

Esop Consulting/Corfac International are o bază de date cu 760 de centre de afaceri şi 1.940 de vile, adică peste două milioane mp de spaţii de birouri. Esop a asistat de-a lungul timpului companii de talie medie şi mare care au tranzacţionat peste 250 mii mp de spaţii de birouri. Printre companiile care şi-au relocat sediul de-a lungul timpului prin Esop, se numără: Cosmote, Enel, Ipsos Interactive Services, Kruk International, Konica Minolta, Mega Image, SBS Broadcasting, Lugera & Makler etc.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional