Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Bucureştiul ocupă locul 43 din 68 de oraşe după costul de ocupare a spaţiilor de birouri

F.A. Piaţa Imobiliară /

Bucureştiul ocupă locul 43, într-un clasament realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield în 68 de oraşe din lume, în funcţie de costul de ocupare a spaţiilor de birouri din zonele centrale, în condiţiile în care anul trecut s-a plasat pe poziţia 39 din 64. Costul anual de ocupare a spaţiilor de birouri din centrul Bucureştiului, incluzând chiria şi cheltuieli cu diverse servicii, este de 332 de euro, faţă de 339 de euro în 2010. Nivelul este uşor mai redus decât cel din Helsinki (Finlanda) - 338 euro şi mai mare decât în Lisabona (Portugalia) - 311 euro, se arată în studiul Office Space Across the World 2011, realizat de Cushman&Wakefield.

"Chiriile din centrul Bucureştiului au scăzut cu 5%, în condiţiile în care cererea s-a menţinut redusă pe tot parcursul anului 2010. Pentru 2011 se anticipează o creştere a activităţii, chiriaşii urmând să-şi reevalueze nevoia de spaţiu, iar un număr de contracte semnate înainte de criză expiră", se arată în studiu.

Potrivit autorilor studiului, chiria din zona centrală din Bucureşti se situează la 18,5 euro pe metru pătrat pe lună, adică 261,18 euro pe an, aceştia estimând o continuare a stabilizării în 2011.

Costul de ocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti este printre cele mai reduse din Europa Centrală şi de Sud-Est, niveluri mai scăzute fiind înregistrate în Bratislava - 304 de euro/mp/an, Zagreb - 234 euro/mp, Belgrad - 230 euro/mp şi Sofia - 187 euro/mp.

Alte capitale din regiune, respectiv Budapes­ta, Praga şi Varşovia, se clasează pe poziţii superioare în top, cu valori ale costului de ocupare a spaţiilor de birouri de 360 euro/mp/an, 361 euro/mp/an, şi, respectiv, 431 euro/ mp/an.

Hong Kong revine pe primul loc, devenind cea mai scumpă locaţie de birouri din lume, detronând Tokio, cu un cost de 1.931 euro/mp/an. Pe următoarele poziţii se află Londra, cu un cost de 1.872 euro/mp/an, Tokio - 1.334 euro/mp/an şi Rio de Janeiro - 965 euro/mp/an.

Bucureştiul ocupă, totodată, poziţia 27 dintr-un top realizat pe 43 de pieţe după costul de ocupare a spaţiilor de birouri în zone necentrale, cu 219 euro/mp/an.

Pe acest segment, Bucureştiul este mai scump decât Budapesta (155 euro/mp/an), Praga (198 euro/mp/lună) şi Frankfurt (192 euro/mp/lună).

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional