Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

CA SĂ FACĂ ROST DE BANI,Companiile îşi pot vinde sediile, pentru a le închiria de la noii proprietari

F.A. Piaţa Imobiliară /

Tranzacţiile de tip "sale and leaseback" (înstrăinarea unei proprietăţi în urma căreia vânzătorul devine chiriaşul acelui imobil) s-ar putea înmulţi în acest an, fiind o modalitate prin care companiile pot obţine cash, fără a se împrumuta, apreciază Cristian Ustinescu, şeful departamentului investiţii al "DTZ Echinox".

Domnia sa susţine: "Am început discuţii timide pentru acest tip de tranzacţii. Sper ca, până la sfârşitul anului, o parte din valoarea tranzacţiilor imobiliare prognozată de noi, de peste 500 milioane de euro, să provină din migrarea şi spre alte modalităţi de finanţare a companiilor. Multe companii, în insolvenţă în prezent, ar fi putut fi salvate dacă recurgeau la vânzarea proprietăţilor şi ulterior la închirierea acestora".

Potrivit Mediafax, el a arătat că au fost deja câteva tranzacţii de acest tip, realizate de bănci şi de companii din sectorul serviciilor. Una dintre cele mai mari tranzacţii "sale and leaseback" ar fi putut fi vânzarea de către "Petrom" a "Petrom City", o investiţie de 130 de milioane de euro, dar Ustinescu spune că nu are cunoştinţă că discuţiile ar continua.

În opinia sa, şi statul ar putea să obţină fonduri importante la buget prin vânzarea imobilelor pe care le deţin diversele instituţii publice, după care să le închirieze. "Din păcate, în România, majoritatea antreprenorilor au apelat la acţionari sau la bănci pentru a obţine fonduri pentru dezvoltare. Acum este foarte greu să obţii fonduri de la acţionari şi, de asemenea, băncile sunt din ce în ce mai restrictive", a adăugat Ustinescu.

El crede că reticenţa băncilor în a acorda credite se va resimţi şi pe piaţa dezvoltărilor imobiliare, astfel că realizarea multor proiecte va fi amânată cu până la doi ani: "Băncile experimentează noi forme ale creditului de dezvoltare, cu termene foarte dure pentru cei care se împrumută. Băncile nu vor să dea niciun credit pentru dezvoltare în acest an, poate în a doua parte a anului viitor vom vedea unele finanţări pentru investiţii. În aceste condiţii, proiectele anunţate vor fi finalizate cu decalaje de unul sau doi ani, în funcţie de sector".

Pe de altă parte, consultantul imobiliar apreciază că prin această atitudine băncile îi vor ajuta pe cei cu spaţii vacante, pentru că aceştia nu vor avea competitori.

Ustinescu a mai declarat că terenurile au devenit din nou lichide. După aproape doi ani în care nu au mai fost tranzacţionate, într-o perioadă foarte scurtă, au avut loc două tranzacţii totalizând 40 milioane de euro, apreciază domnia sa. Cele două tranzacţii cu terenuri au fost realizate de furnizorul american de echipamente şi servicii pentru industria de petrol şi gaze "Lufkin Industries", care a cumpărat 33 de hectare în parcul industrial "Ploieşti West Park", dezvoltat de grupul belgian "Alinso" şi omul de afaceri Petrică Uşurelu, şi de un fond de investiţii al "Ikea" prin preluarea terenului fabricii "Timpuri Noi" pentru 34,6 milioane euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional