Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Cerinte ilegale in cadrul unei licitatii din comuna Ceica

I.D. Investiţii /

Primaria Ceica din judetul Bihor va modifica fisa de achizitie lansata in cadrul licitatiei pentru executia proiectului de dezvoltare al comunei.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a admis solicitarile ofertantilor care doreau eliminarea conditiilor care contravin prevederilor legale din cadrul fisei de achizitii.

Aceste contestatii au fost depuse de societatile Tritiu Const, Lio Pelegriny si Ekkon Sped Int.

Printre cerintele considerate restrictive se numara cea prin care operatorii economici sunt obligati sa depuna oferte pentru toate loturile. Daca ar putea licita pe fiecare lot in parte, mai multi ofertanti ar putea lua parte la procedura, considera reprezentantii Lio Pelegriny.

O alta cerinta solicita tuturor ofertantilor, chiar si celor ce fac parte din asocieri prezinte copia legalizata a autorizatiei ANRE. Astfel se ingradeste libera asociere a operatorilor economici prin impunerea unor certificari specifice de catre toti participantii la asociere si nu doar de catre membrii care vor avea efectiv atributii in executarea lucrarilor, sunt de parere reprezentatii Lio Pelegriny.

In schimb CNSC a dispus respingerea capatului de cerere al S.C. Ekkon Sped Int S.R.L., vizand anularea procedurii de atribuire.

Cererea de oferte pentru atribuirea lucrarilor de executie din cadrul proiectului integrat de dezvoltare al comunei Ceica a fost lansata in luna octombrie. Contractul cuprinde cinci loturi:

Lot 1. Extindere retea de alimentare cu apa pe strazile localitatilor Ceica si Dusesti judetul Bihor;

Lot 2. Canalizare pentru localitatile Bucium, Ceica Dusesti si statie de epurarea aferenta retelei de canalizare;

Lot 3. Modernizare Drumuri comunale prin asternerea de îmbracaminti asfaltice;

Lot 4. Reabilitare cladire în vederea amenajarii unui centru de îngrijire a elevilor de tip aftherschool, localitatea Ceica judetul Bihor;

Lot 5. Modernizare Camin Cultural.

Valoarea contractului se ridica la suma de 9,59 milioane lei finantarea fiind asigurata din Programul National de Dezvoltare Rurala.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional