Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Cumpărătorii complexului Planorama, în insolvenţă, contestă raportul administratorului judiciar

F.A. Piaţa Imobiliară /

Cumpărătorii complexului Planorama, în insolvenţă, contestă raportul administratorului judiciar

Cumpărătorii din ansamblul Planorama, în insolvenţă, contestă raportul administratorului judiciar, printre altele pentru că în document nu sunt arătate cauzele reale ale intrării în incapacitate de plată a dezvoltatorului complexului, firma Euro Habitat, şi că nu a fost publicat tabelul creditorilor.

Raportul administratorului judiciar provizoriu, firma Conexpert, a fost publicat la 9 noiembrie în Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar în urma analizei acestuia Asociaţia cumpărătorilor a decis contestarea documentului din mai multe motive, potrivit Mediafax.

Aceştia susţin că administratorul judiciar provizoriu, Ion Constantin, a notificat noi termene pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor împotriva debitoarei Euro Habitat, respectiv prelungirea perioadei cu 64 de zile, cu mult peste intervalul legal de 30 de zile, ceea ce reprezintă o încălcare a legislaţiei.

De asemenea, cumpărătorii sus-ţin că administratorul judiciar provizoriu nu a anunţat judecătorul sindic că este suspendat din calitatea de practician în insolvenţă la data numirii sale, inducându-l pe acesta în eroare. Mai mult, adminis-tratorului judiciar provizoriu i se reproşează că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale presupuse de activitatea de administrare, prin faptul că nu a arătat cauzele reale ale intrării Euro Habitat în insolvenţă.

Asociaţia cumpărătorilor precizează: "În opinia acestuia vina pentru situaţia proiectului Planorama revine crizei financiare şi contractelor dezavantajoase semnate cu prestatorii de servicii şi cumpărători. Nu a analizat şi nu a concluzionat responsabilitatea persoanelor de conducere ale Euro Habitat în eşecul proiectului, ajungând la concluzia falsă că cea mai mare parte din eşecul proiectului revine clienţilor care au reziliat contractele sau care nu au vrut să mai continue plăţile şi nu realitatea: proiectul nu a fost finalizat la termenele promise, iar dezvoltatorul nu a oferit perspective asupra finalizării acestuia şi nu a realizat o socoteală clară a modului de folosire a banilor investiţi în proiect".

Mai mult, cumpărătorii spun că administratorul nu a publicat încă tabelul preliminar al creditorilor. Asociaţia cumpărătorilor a realizat o listă a cererilor creditorilor, în care sunt incluse 213 persoane fizice şi juridice cu o valoarea estimată a datoriilor de 7,6 milioane de lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

"Această contestaţie este necesară şi pentru a fi susţinută cererea de înlocuire a administratorului judiciar provizoriu, datorită lipsei de profesionalism a acestuia şi a conduitei discreţionare şi profund părtinitoare în favoarea creditoarei EuroHabitat", spune Asociaţia cumpărătorilor.

Proiectul Planorama a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevedea construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007.

În aceste condiţii, o parte dintre clienţi au semnat cu dezvoltatorul proiectului contracte de reziliere a contractelor, iar unii dintre aceştia au şi primit banii înapoi. Tribunalul Bucureşti a hotărât la sfârşitul lunii iunie intrarea în procedură generală de insolvenţă prin reorganizare a Eurohabitat, dezvoltatorul Planorama, iar instanţa a numit şi un administrator judiciar, firma Conexpert.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional