Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

DEVA:Auchan deschide al 27-lea hypermarket din România

V.B. Piaţa Imobiliară /

Lanţul comercial Auchan deschide, mâine, un hypermarket în Deva, al 27-lea din ţara noastră şi al 16-lea din seria celor 20 de magazine preluate de la Real, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Transformarea magazinului Real în Auchan a durat 10 zile şi a constat în modificări tehnice şi comerciale: reorganizarea suprafeţei de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, îmbunătăţirea confortului clienţilor, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor şi introducerea comerţului Auchan, de tip discount generalizat.

Pe o suprafaţă netă de vânzare de peste 7.300 mp, noul hipermarket Auchan Deva oferă locuitorilor o gamă de peste 50 mii produse. Auchan Deva a dezvoltat în mod special partea de produse proaspete fabricaţie proprie (brutărie, patiserie, carmangerie) şi a acordat o atenţie deosebită raioanelor de legume şi fructe, precum şi pescăriei, graţie filierelor de aprovizionare româneşti şi internaţionale, integrând şi punctele forte recunoscute ale Real în aceste domenii.

În domeniul nealimentar, Auchan Deva a extins raioanele destinate copiilor şi bebeluşilor (jucării, educaţie, îmbrăcăminte), parfumeria şi îngrijirea personală, precum şi cele destinate întreţinerii casei.

Centrul comercial dispune de o parcare gratuită de 800 locuri.

Al zecelea grup de distribuţie din lume, Grupul Auchan este prezent în 13 ţări şi are 287 mii colaboratori. Este organizat pe 5 mari divizii: hipermarketuri (709 magazine), supermarketuri (786 magazine), divizia imobiliară (342 centre comerciale Immochan), bancă (Oney Banca Accord) şi e-commerce, cărora li se adaugă alte activităţi şi direcţii de creştere. În 2012, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 60,2 miliarde euro cu taxe şi a servit 2,2 miliarde clienţi. Pe 7 noiembrie 2006, a fost deschis primul hipermarket Auchan România, în Capitală. În următorii ani, alte 10 magazine au fost inaugurate în cele mai mari oraşe din ţara noastră. La 12 septembrie 2013, Auchan România a finalizat achiziţia a 20 de magazine Real de la Metro Group. Tot anul trecut, au fost transformate 7 astfel de magazine, iar de la 1 ianuarie 2014 încă 9 magazine (inclusiv Deva), ultimele 4 fiind şi ele în curs de remodelare.

Federaţia Sindicatelor din Comerţ a pichetat ieri sediul Auchan România din Capitală, acţiune prin care revendică recunoaşterea oficială a Sindicatului Naţional "Realitatea" şi respectarea dreptului angajaţilor Auchan de a adera la sindicat. Organizaţia sindicală are peste 2 mii membri, mişcarea reprezentând iniţial interesele salariaţilor Real Hypermarket, preluat toamna trecută de lanţul de magazine Auchan.

Odată cu preluarea, mişcarea sindicală şi-a pierdut reprezentativitatea necesară recunoaşterii oficiale, respectiv 50% din angajaţi. Federaţia Sindicatelor din Comerţ organizează acest protest ca urmare a acţiunilor desfăşurate de conducerea Auchan în urma preluării Real: presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din sindicat şi nerecunoaşterea oficială a acestuia. Federaţia Sindicatelor din Comerţ, membră a CNS "Cartel ALFA" şi UNI GlobalUnion, are peste 15 mii membri în sindicate reprezentative din companiile multinaţionale din comerţ.

În replică, reprezentanţii Auchan au transmis că nu împiedică viaţa sindicală, ci respectă legea, fiind "buni parteneri de dialog social" şi bucurându-se să aibă "relaţii cordiale" cu toţi reprezentanţii salariaţilor.

"Pentru Auchan, proiectul uman este fundamental, iar ascultarea, formarea, dezvoltarea, recompensarea şi valorizarea angajaţilor noştri reprezintă priorităţi permanente în cadrul acestuia. (...) În niciun caz şi în nicio ţară din lume nu împiedicăm viaţa sindicală; din contra: suntem buni parteneri de dialog social şi respectăm legea. Şi în România ne bucurăm să avem relaţii cordiale cu toţi reprezentanţii salariaţilor, prezenţi în toate magazinele noastre, printre care se înscriu şi sindicatele", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit documentului, începând cu anul trecut, pe lângă preluarea întregului personal Real (peste 5 mii de angajaţi), Auchan a creat 1 mie locuri de muncă, a asigurat peste 125 de mii de ore de formare şi a investit peste 2 milioane euro în remodelarea fiecărui magazin, inclusiv în renovarea spaţiilor de lucru şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Reprezentanţii lanţului comercial au mai declarat că menţin o comunicare continuă cu cei 11 mii de colaboratori din toate magazinele, atât în mod direct, cât şi prin grupurile interne de dialog Agora, respectiv prin întâlnirile cu reprezentanţii salariaţilor liber aleşi de ei în fiecare magazin, potrivit prevederilor legale.

"20% dintre colaboratorii Auchan sunt înscrişi astăzi într-un sindicat şi, încă de la început, ne-am bucurat să avem un nivel foarte bun de informare, dialog social şi colaborare şi cu reprezentanţii acestora", conchide comunicatul.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional