Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Dezvoltatorii imobiliari arădeni au scos pe piaţă ofertele cu bonusuri

Paula Bulzan, Arad Piaţa Imobiliară /

Dezvoltatorii imobiliari arădeni au scos pe piaţă ofertele cu bonusuri

Dezvoltatorii imobiliari arădeni au început să acorde bonusuri la fiecare apartament nou scos la vânzare, în speranţa că vor înmulţi astfel numărul cumpărătorilor. Fie că este vorba despre un teren, despre mobilă sau chiar despre un autoturism, ofertele tentante încep să-şi facă loc pe piaţa imobiliară arădeană.

Astfel, compania "Bermo Group" vinde condominiul Bermo Orizont din cartierul Micălaca la preţul practicat pentru apartamentele vechi. "În această perioadă dificilă din punct de vedere al finanţării, preţurile la aceste apartamente sunt mici, facilităţile mari şi în plus intervin promoţiile", a declarat Flavius Eşnican, director marketing-vânzări în cadrul "Bermo Group".

Apartamentele din Bermo Orizont au acum un pret de vânzare pe metru pătrat ce porneşte de la numai 550 euro + TVA. E preţul pe metru pătrat la care se vând apartamentele vechi în zonă. În plus, până pe 23 noiembrie se primeşte şi toată mobila cadou pentru orice apartament cu 2 sau 3 camere contractat. Condominiul este finalizat, funcţional şi multe apartamente sunt deja locuite, fiind constituită şi asociaţia de proprietari. Apartamentele cu 2 camere au suprafeţe cuprinse între 67 şi 93 de metri pătraţi şi preţuri începând cu 43.930 euro TVA 5% inclus, iar cele cu 3 camere suprafeţe de 98 si 125 metri pătraţi şi preţuri începând cu 57.948 euro TVA 5% inclus.

De asemenea, un arădean care şi-a scos casa la vânzare oferă bonus un teren. Casa se află în comuna Drauţ, este compusă din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniţă şi aproximativ 600 mp grădină cu pomi fructiferi. Acesta casă se poate folosi şi ca rezidenţă de vacanţă, iar ca bonus se oferă 0,28 ha teren extravilan.

O altă persoană, care vrea să scape rapid de o proprietate, dă cadou şi maşina.

"Vreau neapărat să vând şi m-am gândit că dacă ofer un bonus, oferta va fi mai tentantă. Am o locuinţă la 20 de kilometri de Arad şi ofer bonus o maşină Dacia, din anul 1985, în stare bună de funcţionare, care poate fi folosită şi la programul Rabla", a declarat Ovidiu Dud.

De asemenea, multe persoane care şi-au scos la vânzare apartamentele oferă ca bonus tot mobilierul, iar în unele cazuri şi aparatura electrocasnică.

Cotidianul Bursa

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional