Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Dezvoltatorii imobiliari îşi prezintă ofertele în cadrul Project Expo

E.D. Piaţa Imobiliară /

Târgul Imobiliar Project Expo, care se desfăşoară în perioada 23-25 mai, la Sala Palatului, vine cu lansări de proiecte, apartamente amplasate în blocuri noi şi cu preţuri care pleacă de la 16.600 euro, vile la preţ de apartament, adică 50.000 euro, dar şi premii constând în mobilier, excursii în străinătate şi chiar o locuinţă, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

Adina Patilea, brand manager Târgul Imobiliar Project Expo, a declarat: "Putem spune fără nicio umbră de îndoială că piaţa imobiliară îşi revine încet şi sigur. În această perioadă s-a lansat un număr foarte mare de ansambluri noi, deşi încă există un stoc de locuinţe semnificativ pe piaţă. În momentul de faţă, Popeşti Leordeni şi Berceni sunt zonele cu cea mai mare dinamică din Capitală. Anual, se finalizează, în această zonă, o medie de 1000 de apartamente, precum şi un număr considerabil de vile. O diferenţă semnificativă faţă de anii trecuţi este dată şi de faptul că dezvoltatorii au reînceput să construiască şi în nordul şi chiar în centrul Bucureştiului, zone neglijate în ultimii ani".

Cel mai ieftin apartament din cadrul Târgului Imobiliar Project Expo este o garsonieră care costă, în cele trei zile ale evenimentului, 16.600 euro şi are 30 metri pătraţi utili. Locuinţa este amplasată în Sudul Capitalei şi promovată de către Nemar Rezidential. De asemenea, o altă ofertă atractivă este o vilă de 125 metri pătraţi cu 2 dormitoare, un living şi trei băi, la valoarea de 50.000 euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional