Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Dezvoltatorii mai au disponibile 4.000 de locuinţe noi, în Bucureşti

F.A. Piaţa Imobiliară /

Dezvoltatorii au vândut în prima jumătate a anului 550 de locuinţe în ansamblurile rezidenţiale din Bucureşti, cu 7% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar alte 4.000 de unităţi sunt încă disponibile, potrivit unui raport al Colliers, citat de Mediafax.

"La sfârşitul lunii iunie, pe piaţa rezidenţială din Bucureşti erau nevândute circa 4.000 de locuinţe noi, direct la dezvoltatori, în proiecte de peste 200 de unităţi. Analiza a luat în considerare doar proiectele finalizate sau în stadiu avansat de construcţie. Spre deosebire de primul semestru din 2010, când peste 2.000 de locuinţe au fost adăugate stocului, în acelaşi interval din acest an au fost finalizate doar 200 de unităţi locative", se arată în raport.

Stocul de locuinţe noi este estimat la 15.400 de unităţi.

Cererea continuă să se concentreze mai ales pe proiecte cu preţuri reduse, care se încadrează în condiţiile programului "Prima Casă". Totodată, cei mai mulţi cumpărători sunt consumatorii finali, dar în ultimele şase luni analiştii Colliers remarcă o creştere a numărului investitorilor interesaţi de achiziţia de locuinţe.

Dezvoltatorii au redus preţurile cu circa 7% faţă de primul semestru al anului trecut, astfel că preţul mediu a ajuns la finele lunii iunie la 1.050 de euro/mp (fără TVA), reprezentând o scădere de 45% faţă de 2008, când s-au atins cele mai ridicate valori.

Colliers apreciază că în a doua parte a anului nu va fi începută construcţia niciunui proiect rezidenţial, stocul urmând să fie influenţat uşor de livrările deja anunţate pentru acest an.

"Cel mai probabil, dezvoltatorii care iau în considerare lansarea de noi proiecte vor profita de condiţiile actuale ale pieţei în vederea reproiectării investiţiilor şi vor obţine autorizaţiile necesare dezvoltării. Semestrul doi va aduce volume de vânzări comparabile cu prima jumătate a anului. Numărul tranzacţiilor va rămâne constant din cauza reticenţei cumpărătorilor care încă domină piaţa. Primele creşteri ale cererii nu sunt aşteptate mai devreme de 2012", se menţionează în raport.

În privinţa preţurilor, autorii studiului apreciază că acestea îşi vor reduce ritmul de scădere, pe fondul schimbării condiţiilor de creditare şi al revenirii economiei.

"Volatilitatea redusă a preţurilor cerute de dezvoltatori (o scădere de mai puţin de 10% faţă de anul trecut), dublată de o cerere relativ constantă din ultimele trei trimestre indică faptul că piaţa rezidenţială nu va avea mari fluctuaţii în lunile următoare nici în ceea ce priveşte preţurile, nici ca vânzări", se mai spune în raport.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional