Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Dezvoltatorul proiectului Esplanada din Bucureşti şi-a suspendat activitatea pentru trei ani

Piaţa Imobiliară /

TriGranit Development România, care intenţiona să dezvolte proiectul imobiliar Esplanada din Bucureşti, evaluat la un miliard de euro, şi-a suspendat activitatea pentru trei ani, începând cu 1 aprilie, potrivit unui anunţ al companiei, citat de Mediafax. Circa jumătate din terenul de peste zece hectare pe care se anunţase a fi dezvoltat proiectul Esplanada din Bucureşti este revendicat de foştii proprietari, ceea ce a dus la întârzierea cu peste 4 ani a investiţiei evaluată la circa un miliard euro.

Iniţial, lucrările erau prevăzute să înceapă în 2007, pentru derularea investiţiei autorităţile încheind încă din 2006 un memorandum de colaborare cu reprezentanţii dezvoltatorului.

Proiectul urma să fie dezvoltat pe un teren de 10,7 hectare şi să aibă o suprafaţă totală construită de 800.000 metri pătraţi. Investiţia ar fi inclus clădiri de birouri, comerciale, hoteliere, rezidenţiale şi cu destinaţie socială şi culturală.

Statul român, care deţine o parte din teren, ar fi urmat să beneficieze, după realizarea primei faze a proiectului, de o clădire în valoare de peste 40 de milioane de euro destinată activităţilor culturale, spaţii de birouri pentru instituţii ale statului de circa 12.000 de metri pătraţi, precum şi parcări subterane publice.

Întregul ansamblu ar fi trebuit să revină statului după 49 de ani, când expira parteneriatul cu dezvoltatorul proiectului.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional