Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

DUPĂ CE INSTANŢA ADISPUS DEMOLAREAOfer a vândut "Cathedral Plaza" lui Papalekas

Emilia Olescu Piaţa Imobiliară /

Ofer a vândut "Cathedral Plaza" lui Papalekas

La doar o lună după ce Instanţa a impus primarului Capitalei să dispună demolarea imobilului "Cathedral Plaza", israelianul Eyal Ofer, dezvoltatorul proiectului, a vândut clădirea cu 19 etaje grecului Ioannis Papalekas.

Surse apropiate tranzacţiei ne-au precizat că tranzacţia a fost încheiată săptămâna trecută şi că acest fapt nu schimbă cu nimic situaţia juridică în care se află turnul ridicat lângă Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti.

"Tranzacţia nu are nicio legătură cu proiectul. Teoretic, nici nu a fost vândută clădirea în sine, ci compania, ca activ, care deţine imobilul", ne-au spus sursele citate.

Ca urmare acestei tranzacţii, cele peste 20 de dosare pe rol care au ca obiect "Cathedral Plaza" au fost preluate, de la Casa de avocatură "Ţuca Zbârcea şi Asociaţii", de către avocaţii de la "Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen",.

În data de 23 ianuarie, Tribunalul Dâmboviţa a hotărât irevocabil că Municipalitatea trebuie să emită un act prin care să impună desfiinţarea construcţiei "Cathedral Plaza", "realizată fără autorizaţie de construire legală, autorizaţie emisă la solicitarea SC «Millenium Building Development» SRL Bucureşti (n.r. firma dezvoltatoare, controlată de Eyal Ofer), de Primăria sectorului 1 Bucureşti", potrivit Instanţei de judecată.

Sentinţa a fost pronunţată în data de 28 iunie. Primăria a formulat recurs împotriva pronunţării din vară, acesta fiind, însă, respins de Tribunalul Dâmboviţa, pe motiv că ar fi fost depus prea târziu.

Hotărârea a fost publicată pe site-ul Curţii de Apel Ploieşti, de care depinde Tribunalul Dâmboviţa,

George Popescu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dâmboviţa, a declarat, la vremea respectivă, că edilul şef Sorin Oprescu are la dispoziţie până la 30 de zile pentru emiterea dispoziţiei de desfiinţare a imobilului.

Primarul Oprescu a declarat că aşteaptă să vadă motivaţia magistraţilor şi că va respecta legea.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei ne-au spus, ieri, că nu a fost emisă, până acum, motivaţia Instanţei şi, ca urmare, încă nu a fost dată nicio dispoziţie referitoare la demolarea construcţiei în cauză.

Avocatul Robert Roşu, de la "Ţuca Zbârcea & Asociaţii", spunea, acum o lună, că, dacă primarul Bucureştiului va emite vreun act care să vizeze demolarea clădirii, dezvoltatorul va ataca în instanţă acel act, întrucât va fi unul administrativ.

Avocatul Mugur Popescu, apărătorul Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti (ARCB), susţine, la rândul său, că "o cale de atac extraordinară în această situaţie nu va putea avea succes", neexistând posibilitatea ca hotărârea să fie atacată la Curtea de la Strasbourg.

Cazul "Cathedral Plaza" a fost deschis în anul 2006, la Tribunalul din Bucureşti, de Arhiepiscopia Romano-Catolică, reprezentanţii acesteia susţinând că turnul vecin este periculos pentru Catedrala "Sf. Iosif" - monument istoric. Dosarul a fost strămutat la Constanţa, Craiova, Piteşti, Curtea Constituţională a României (CCR), Târgovişte, Ploieşti, ajungând la Suceava, Alba Iulia şi Iaşi. Între timp, cazul "Cathedral Plaza" a fost judecat de câteva ori şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Construcţia controversatului imobil a început în anul 2006, suma investită în edificiul cu 19 etaje ridicându-se la 60 de milioane de euro.

"Millennium Building Development" are ca acţionar majoritar societatea "Willbrook".

Ioannis Papalekas a cumpărat, în ultimul timp, mai multe proiecte imobiliare litigioase.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional