Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

ESTIMĂRI DTZ PENTRU CAPITALĂÎn 2009, nu s-au tranzacţionat mai mult de 1.000 de apartamente noi

ALINA TOMA VEREHA Piaţa Imobiliară /

Mai mulţi dezvoltatori au încetat sau amânat execuţia proiectelor imobiliare.

Mai mulţi dezvoltatori au încetat sau amânat execuţia proiectelor imobiliare.

Aproximativ 9.100 de unităţi locative au fost anunţate, în 2008, pentru a fi livrate, în cursului lui 2009, în Capitală. Mare parte din aceste locuinţe constau în unităţi deja contractate care necesitau finalizare, ne-au declarat reprezentanţii companiei imobiliare "DTZ Echinox". "Având în vedere numeroasele provocări întâmpinate de dezvoltatori anul trecut, estimăm că livrările de locuinţe în 2009 vor însuma 80-90% din numărul de unităţi prognozat în 2009", ne-au explicat aceştia. Cum piaţa rezidenţială este opacă, DTZ Echinox estimează că volumul de vânzări de locuinţe noi în 2009 nu depăşeşte 1.000 unităţi la nivelul Capitalei.

La fel ca şi în cazul celorlalte sectoare ale pieţei imobiliare, experţii DTZ consideră că în a doua parte a acestui an, piaţa rezidenţială va manifesta o uşoară creştere.

Dacă la începutul anului 2008 cererea pentru noile locuinţe din Bucureşti provenea în principal de la investitori, în prezent piaţa este dominată de utilizatorii finali. Dacă în perioada 2007 - 2008, au fost înregis-trate tranzacţii de mare amploare de până la 200 de unităţi - în cazul unor proiecte precum Asmita Gardens sau Rose Garden, în 2009 cea mai importantă tranzacţie înregistrată pe piaţa rezidenţială din Bucureşti a fost, potrivit DTZ Echinox, vânzarea unui pachet de unităţi în cadrul proiectului Perla Residence, dezvoltat de compania Crown Constructions.

Reprezentanţii DTZ Echinox ne-au mai declarat că, anul trecut, preţurile cerute la vânzarea de apartamente noi au înregistrat scăderi semnificative, de 30 - 35% pentru zonele centrale şi de până la 50% pentru locaţiile periferice.

Deşi 2009 a fost un an extrem de dificil, numărul falimentelor din imobiliare nu a fost însemnat, apreciază conducerea DTZ. Dar toţi investitorii imobiliari s-au confruntat cu diverse probleme, sub presiunea băncilor care finanţează construcţiile. Oficialii DTZ ne-au dat ca exemple în acest sens proiecte precum Sigma Residence & Gardens, Sunset Residences, Primăvara Lujerului, Lakeland Residences, Dimri Ghencea, Quadra 2 şi Infinity Residence.

Potrivit sursei citate, Sigma Project Development a stopat, în noiembrie 2008, construcţia Sigma Residence & Gardens, proiect localizat în estul Capitalei. Compania a acumulat o datorie de circa 18 milioane de euro.

Ablon Group, dezvoltatorul Sunset Residences, proiect de 2.120 de locuinţe, a decis oprirea construcţiei şi închiderea showroom-ului în noiembrie 2008, pe fondul vânzărilor reduse şi dificultăţilor de finanţare.

Can Serv, dezvoltatorul proiectului Primăvara Lujerului de 1000 de apartamente, a hotărât să îngheţe şantierul în februarie 2009 şi să se concentreze pe finalizarea cartierului Primăvara Ghencea.

Tehnogrup, dezvoltatorul ansamblului Infinity Residence, a stopat, de asemenea, la finele lui 2008, lucrările de execuţie, după ce a vândut 60 de locuinţe. Cei de la DTZ Echinox susţin că, în ciuda acestei întârzieri în execuţie, dezvoltatorul susţine că ansamblu va fi gata cu 6-8 luni mai târziu decât data anunţată iniţial.

Cel mai recent caz de insolvenţă în imobiliare este, potrivit DTZ, compania Cooper Beech, dezvoltatorul proiectului Blue Tower, cu 156 de apartamente, localizate în nord-estul Bucureştiului. La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, compania a anunţat începerea procedurii de faliment în urma acumulării unor datorii de 65 milioane de lei.

La finele anului trecut, deşi proiectul trebuia să fie gata în septembrie 2009, numai 37% din construcţie era realizată, iar 100 de apartamente au fost vândute. Reprezentanţii DTZ mai susţin că 70 de apartamente din proiect au fost cumpărate de Be Igloo, companie a fondului norvegian de investiţii Romania Invest.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional