Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Firma Oasis Development alocă 50 milioane de euro pentru un mall în Oradea

F.A. Piaţa Imobiliară /

Dezvoltatorul imobiliar de proiecte de retail Oasis Development, fondat de doi oameni de afaceri sibieni, va investi 50 milioane euro într-un centru comercial în Oradea, a cărui construcţie va începe în primăvara anului viitor şi în care vor deschide magazine, printre alţii, C&A, Kaufland şi Lidl.

Centrul comercial, denumit Prima Shopping Center, are un grad de ocupare de peste 50% şi va cuprinde 120 de magazine, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului.

Localizat în centrul oraşului, pe amplasamentul fostei fabrici Înfrăţirea, mall-ul va avea o suprafaţă de peste 24.000 metri pătraţi construiţi şi va fi livrat până la finalul anului 2012.

"În premieră pentru Oradea, Prima Shopping Center va include primul magazin de îmbrăcăminte C&A, dispus pe o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi. În domeniul comerţului alimentar, ancorele includ nume precum Kaufland şi Lidl, care vor ocupa împreună o suprafaţă de peste 7.000 metri pătraţi în cadrul noului proiect. Un alt chiriaş confirmat pentru dezvoltarea din Oradea este DM Drogherie, unul dintre cele mai puternice lanţuri de retail specializat în beauty, wellness, baby şi uz casnic", se menţionează în comunicat.

Având în vedere amplasamentul proiectului, dezvoltatorul estimează că mall-ul va fi vizitat în medie de circa 25.000 de cumpărători pe zi.

"Strategia noastră de dezvoltare va continua să vizeze proiecte localizate în zone centrale ale oraşelor, care au potenţialul în a deveni puncte de atracţie, cumpărături şi divertisment pentru locuitori", a declarat, în comunicat, Klaus Reisenauer, partener în cadrul Oasis Development.

În a doua fază de dezvoltare, proiectul de la Oradea va mai cuprinde un hipermarket de peste 13.000 metri pătraţi, un hotel şi o clădire de birouri, acestea urmând să fie livrate până la sfârşitul anului 2013. În total, proiectul se va extinde pe o suprafaţă de 70.000 metri pătraţi, echivalentul a patru terenuri de fotbal.

Oasis Development a livrat pe piaţă în decursul verii prima fază a unui proiect similar, amplasat în Sibiu, închiriat către operatorul de materiale de construcţie OBI.

Compania a livrat pe piaţa locală peste 60 de proiecte, valoarea investiţiilor depăşind 800 milioane de euro. Portofoliu actual al companiei include peste 200.000 metri pătraţi spaţii de retail în construcţii şi dezvoltare teritorială.

Pentru următorii trei ani, Oasis Development are în plan realizarea a peste 10 centre comerciale şi parcuri de retail în întreaga ţară. O parte din noile dezvoltări, denumite Mega Mall şi Family Center, vor fi realizate în parteneriat cu firma austriacă Real4You Immobilien.

Oasis Development este partener al companiilor germane Kaufland şi Plus (achiziţionat recent de Lidl) în România, pentru care a dezvoltat peste 50 de centre comerciale.

Fondatorii Oasis Development sunt oamenii de afaceri sibieni Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner, cu au o experienţă de peste 20 de ani în domeniul imobiliar, acumulată în ţări cu precum Austria, Germania, Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional