Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Green City vinde case SENA din stadiul de proiect

F. A. Piaţa Imobiliară /

Green City a lansat în luna august 2011, în cadrul celei de-a patra faze de dezvoltare, casa SENA la un preţ de 69.900 euro (TVA inclus), arată un comunicat de presă.

În 3 luni de la lansare au fost contractate deja 30 de case, iar dintre acestea 25 au fost vândute din stadiul de proiect. "Suntem implicaţi de 2 ani în vânzarea caselor din Green City şi am fost plăcut surprinşi de succesul pe care îl are acest nou model de casă şi de faptul că am reuşit să vindem din stadiul de proiect 25 de case SENA într-un termen atât de scurt", a afirmat Alexandru Petrescu, directorul companiei imobiliare ESOP, agentul principal de vânzări din Green City.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional