Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Guvernul vrea să încaseze anul viitor 164 milioane euro din vânzarea imobilelor RA-APPS

F.A. Piaţa Imobiliară /

Guvernul vrea să încaseze anul viitor 706 milioane lei (164 de milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru acest an. Potrivit proiectului bugetului de stat, veniturile din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau unităţilor administativ-teritoriale se vor ridica la 706 milioane de lei. Surse guvernamentale au confirmat pentru Mediafax că suma reprezintă estimarea privind încasările din vânzarea imobilelor RA-APPS.

Guvernul a anunţat în septembrie că pregăteşte vânzarea unor locuinţe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), susţinând că procedura va fi derulată prin licitaţie deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preţ care nu va coborî sub cel al pieţei stabilit de evaluator.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, declara atunci că procedura va fi una transparentă, iar principiul de bază va fi acela că vânzarea va fi realizată prin licitaţie deschisă cu strigare, iar preţul nu va fi mai mic decât preţul pieţei stabilit de evaluator.

"Prin imobilele care vor fi vândute vorbim, în principiu, despre imobile locuinţe de serviciu", a spus oficialul guvernamental.

La acel moment, surse oficiale spuneau că intenţia este ca regia să rămână la un moment dat în adminis-trare doar cu locuinţele de protocol destinate înalţilor demnitari.

Regia Protocolului de Stat deţine aproximativ 650 de locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari ori chiar de rudele lor. Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreas-ca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Toate aceste bunuri, folosite de instituţii publice, ambasade, partide, sunt încă evaluate de stat la doar 226 milioane euro, stabilit pe baza bilanţului contabil din 2004, cu mult sub valoarea de piaţă reală a proprietăţilor.

Lacunele legislative, normele neclare şi interesele politice permit, însă, în continuare, ca multe dintre locuinţele Regiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie încă ocupate de foşti demnitari, care nu mai deţin funcţia publică pentru care au primit casa, ori chiar de rudele acestora, iar soluţionarea cauzelor în instanţă este amânată de procedurile judiciare greoaie, în care pentru judecată se pronunţă şi două termene anual.

Conform legii, de locuinţă de serviciu RA-APPS pot beneficia doar persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate acestora, secretarii generali, precum şi persoanele încadrate la cabinetul demnitarului în cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice.

Refuzul foştilor demnitari de a părăsi locuinţele RA-APPS este explicat prin faptul că, deşi chiriile au fost majorate în 2008 cu până la de şapte ori faţă de nivelul de până atunci, rezultând o sumă lunară de plată cuprinsă între 275 lei şi 5.697 lei în funcţie de suprafaţă, tarifele au rămas chiar şi în aceste condiţii cu mult sub preţurile practicate pe piaţa imobiliară.

Astfel, tariful lunar al chiriei pentru un apartament în suprafaţă de până la 60 metri pătraţi este de 2,5 euro/mp pentru suprafaţa locuibilă, la care se adaugă 2 euro/mp pentru terenul aferent. Chiria urcă la 3 euro/mp pentru un apartament de 60-80 metri pătraţi, la 3,5 euro/mp pentru apartamente de 80-100 metri pătraţi şi la 4 euro/mp pentru o suprafaţă de peste 100 metri pătraţi. Pentru vilele RA-APPS, chiria lunară nu depăşeşte 10 euro/mp.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional