Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

IMOBILIARE:DTZ a fost cumpărată de consorţiul TPG-PAG

V.B. Piaţa Imobiliară /

DTZ a fost cumpărată de consorţiul TPG-PAG

Compania imobiliară DTZ a confirmat ieri încheierea achiziţionării sale de către consorţiul de investitori privaţi TPG Capital (TPG), PAG Asia Capital (PAG) şi Planul de pensii al cadrelor didactice din Ontario (consorţiul TPG şi PAG), precum şi noul început ca o companie de servicii imobiliare globale cu capital integral privat, conform unui comunicat remis azi redacţiei.

Reprezentanţii DTZ au declarat, pentru ziarul BURSA, că valoarea tranzacţiei a fost de 1,2 miliarde dolari.

La solicitarea ziarului BURSA, DTZ a transmis că, la 5 decembrie 2011, UGL a cumpărat operaţiunile DTZ Holdings plc. Cele două firme au funcţionat sub numele UGL Services şi DTZ. Achiziţia DTZ a transformat divizia de servicii imobiliare a UGL într-unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare integrate şi complete (end-to-end) din lume.

DTZ va continua să opereze sub brandul DTZ şi în aceeaşi formulă la nivel executiv. Brett White, fostul director general al CBRE Group, va ocupa funcţia deplină de preşedinte executiv al noii societăţi din martie 2015. Tod Lickerman va continua în rolul său actual de Global Chief Executive Officer al DTZ, se mai arată în comunicat.

În septembrie, un afiliat al DTZ Investment Holdings (susţinut de consorţiul TPG şi PAG) a anunţat încheierea unui acord pentru achiziţionarea Cassidy Turley, avînd în perspectivă planul de a combina achiziţia cu afacerile DTZ în decursul anului 2015. Reprezentanţii ETZ estimează că până la 31 decembrie 2014 va fi finalizată cumpărarea Cassidy Turley.

"Achiziţia Cassidy Turley reprezintă prima investiţie semnificativă în strategia de dezvoltare a DTZ prin extinderea imediată a brand-ului şi a prezenţei DTZ în SUA. Noua companie va reprezenta 2,9 miliarde de dolari din veniturile anuale şi mai mult de 28.200 de angajaţi. După cum s-a anunţat anterior, Joseph Stettinius Jr., CEO al Cassidy Turley, va deveni Chief Executive of the Americas, raportând către Tod Lickerman. Compania nou creată se va re-brand-ui sub numele de DTZ şi va deţine o nouă identitate vizuală din 2015", relatează comunicatul.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional