Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ Investiţiile din 2005-2008 în terenuri pentru imobiliare, sursă de insolvenţe

Piaţa Imobiliară /

Andreea Anghelof: "Un număr tot mai mare de proiecte demarate în perioada 2006-2008 au fost sistate de către investitori, mulţi dintre aceştia renunţând la dezvoltarea proiectelor încă dintr-o fază incipientă a acestora".

Andreea Anghelof: "Un număr tot mai mare de proiecte demarate în perioada 2006-2008 au fost sistate de către investitori, mulţi dintre aceştia renunţând la dezvoltarea proiectelor încă dintr-o fază incipientă a acestora".

Investiţiile realizate în perioada 2005-2008 în terenuri, în vederea dezvoltării de proiecte imobiliare, vor reprezenta în perioada următoare o sursă de proiecte de insolvenţă, deoarece în actualul context economic acestea nu mai sunt sustenabile, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR). Andreea Anghelof, managing partner al CITR, a declarat: "Un număr tot mai mare de proiecte demarate în perioada 2006-2008 au fost sistate de către investitori, mulţi dintre aceştia renunţând la dezvoltarea proiectelor încă dintr-o fază incipientă a acestora. De asemenea, investiţiile realizate în perioada 2005-2008 în bunuri de natura terenurilor, în speranţa dezvoltării unor proiecte imobiliare, proiecte ce în actualul context economic nu mai sunt sustenabile, vor reprezenta în perioada ce urmează o sursă de proiecte de insolvenţă".

Reprezentanţii CITR apreciază că alături de firmele din sectorul imobiliar, cele din retail au rămas cele mai afectate de insolvenţă, fenomen care va continua însă şi în perioada următoare.

"În linie cu tendinţele înregistrate în anii precedenţi, cele mai afectate domenii vor fi şi pe viitor retailul şi imobiliarele. În cazul sectorului retail, principala dificultate cu care se confruntă companiile aflate în proceduri de insolvenţă rămâne lipsa capitalului circulant pentru finanţarea stocurilor, în condiţiile unei structuri rigide a costurilor şi a unor activităţi puternic sezoniere", menţionează sursa citată.

Potrivit CITR, veniturile pe metru pătrat obţinute de retailerii din România continuă să fie la un nivel foarte scăzut, la fel ca şi marjele de profit care fac faţă cu greu cheltuielilor financiare generate de un grad mare de îndatorare.

De asemenea, lipsa suportului din partea furnizorilor acestor societăţi constituie o barieră în derularea activităţilor de retail în cadrul procedurilor de insolvenţă. Astfel, că în ultimii ani, atât micile magazine de stradă, cât şi marile companii de distribuţie de bunuri de consum au fost afectate de insolvenţă.

Printre principalele cauze care generează problemele pentru firmele de retail şi cele imobiliare se numără lipsa de finanţare, precum şi scăderea puterii de consum a populaţiei şi a cererii de imobile.

"În aria industriilor, pe de altă parte, sunt relativ puţine nume sonore aflate în insolvenţă, în condiţiile în care managerii unor astfel de companii se tem în mod nejustificat că asocierea mărcii lor cu procedura insolvenţei le-ar putea afecta poziţia pe piaţă. Totuşi, şi sectorul industriilor este afectat de efectele crizei financiare, însă acesta prezintă un avantaj faţă de alte sectoare - accesul companiilor care activează în industrii la reeşalonarea creditelor este mai facilă decât a companiilor care activează în domenii precum retailul. Se ajunge astfel la întârzierea declanşării unor proceduri de restructurare a companiilor, extrem de necesare de multe ori", se menţionează într-un comunicat al CITR.

Potrivit reprezentanţilor CITR, în prezent cele mai atractive companii pentru investitori par a fi cele care activează în industrii. Un motiv evident în acest sens îl constituie câştigurile mai sigure şi mai rapide decât în real estate, domeniu care a fost surclasat la acest capitol.

"Investitorii interesaţi de domeniul industriilor se împart de cele mai multe ori în două categorii, pe de-o parte sunt cei care intenţionează să îşi repoziţioneze propriul business pe piaţă printr-o achiziţie de active ale unor companii cu dificultăţi financiare, iar pe de altă parte sunt cei care urmăresc valorificarea activelor cumpărate într-un viitor cât mai apropiat achiziţiei respective", se mai spune în comunicat.

CITR deţine birouri în Bucureşti, Cluj, Alba Iulia, Arad, Braşov, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Timişoara, din portofoliul companiei făcând parte companii precum Leonardo, Flanco, Diverta, Tiago Malls, Boom, Fortus Iaşi. CITR a gestionat până în prezent un număr aproximativ de 500 de dosare de insolvenţă sau lichidare voluntară, la nivelul întregii ţări.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional