Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Instituţiile publice ocupă încă 406 imobile retrocedate

Piaţa Imobiliară /

Instituţiile publice au renunţat până în prezent la 1.289 de construcţii şi terenuri retrocedate, dar ocupă încă 406 astfel de imobile, pentru care plătesc lunar o chirie cumulată de 5,8 milioane lei, cu o medie a chiriei care variază între 0,08 lei-204 lei/mp, rezultă din datele analizate de Guvern, anunţă Mediafax.

Datele sunt cuprinse într-o informare privind situaţia imobilelor retrocedate şi a spaţiilor deţinute de instituţiile şi autorităţile publice ca urmare a retrocedării, elaborată de Ministerul Finanţelor.

Documentul indică faptul că până în prezent au fost retrocedate 1.289 imobile, reprezentând construcţii şi terenuri, deţinute de instituţiile şi autorităţile publice, cele mai multe de către unităţi de învăţământ preuniversitar de stat (419) şi autorităţi subordonate Ministerului Mediului (324), Minis-terului Afacerilor Interne (141), Ministerului Educaţiei (117), Ministerului Tineretului şi Sportului (63), Ministerului Sănătăţii (52), Ministerului Economiei (51), Ministerului Apărării (35), Ministerului Justiţiei (19). Ministerul Agriculturii nu a transmis date până în prezent.

Pe rolul instanţelor există litigii pentru retrocedarea a 26 imobile.

În urma retrocedărilor, instituţiile în cauză au construit sau au început lucrări de construcţii sau proceduri de achiziţie pentru 139 imobile, în principal de către unităţi din subordinea Ministerului Educaţiei (84) şi Ministerul de Interne (21).

"Unele instituţii îşi desfăşoară în continuare activitatea în 406 imobile retrocedate. Suma totală lunară care se plăteşte sub formă de chirie pentru aceste imobile este de 5.801.710 lei, aferente unei suprafeţe totale de 862.734 metri pătraţi, rezultând un cost mediu de 6,7 lei/mp. Este de menţionat că media chiriei/mp variază într-o plajă largă de valori, cuprinse între 0,08-204 lei/mp", se arată în document.

Sursa citată mai relevă că alte instituţii publice au închiriat alte spaţii pentru care plătesc o sumă totală lunară de 1,68 milioane lei, aferente unei suprafeţe totale de 151.544 metri pătraţi, rezultând un cost mediu de 11,1 lei/mp. În acest caz, costurile medii cu chiriile variază între 0,1-73,7 lei/mp.

Guvernul intenţionează ca angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind despăgubirea foştilor proprietari de imobile naţionalizate să aibă loc la 19 martie.

Proiectul de lege, obţinut de Mediafax, prevede că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.

Foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate de stat vor primi despăgubiri în numerar în termen de trei ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional