Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Ioannis Papalekas a cumpărat 30.000 metri pătraţi în nordul Bucureştiului

Piaţa Imobiliară /

Globalworth, compania de investiţii înfiinţată anul trecut de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a achiziţionat pentru 14,3 milioane euro mai multe terenuri cu suprafaţă totală aproximativă de 30.000 de metri pătraţi în nordul Bucureştiului, pe care vrea să dezvolte spaţii de birouri şi comerciale.

Terenurile sunt localizate în apropierea staţiei de metrou Pipera, la intersecţia Bulevardului Dimitrie Pompeiu cu Strada George Constantinescu, se arată într-un comunicat al companiei. Terenurile se află în apropierea complexului de locuinţe Upground şi clădirilor de birouri BOB şi BOC, deţinute de Globalworth.

Un teren disponibil în zona respectivă, aproape de complexul Upground, este cel pe care până de curând au funcţionat depozitele şi sediul distribuitorul farmaceutic Farmexim, deţinut de omul de afaceri Ovidiu Buluc, care şi-a mutat operaţiunile într-un nou centru logistic în Baloteşti, judeţul Ilfov. De altfel, acţionarii Farmexim au discutat în 19 mai vânzarea unor active, informează Mediafax.

Potrivit unui raport recent al Globalworth, Papalekas vrea să construiască un complex de birouri de 50.000 de metri pătraţi pe un teren de 12.000 de metri pătraţi pe Bulevardul Dumitru Pompeiu, printr-o investiţie de 30 de milioane de euro finanţată prin fonduri strânse recent de pe bursa de la Londra.

Terenul din zona de nord a Bucureştiului se află pe lista investiţiilor pe care compania Globalworth urmează să le realizeze cu fondurile strânse recent de pe bursa londoneză. Lista cuprinde zece obiective de investiţii, clădiri finalizate, terenuri şi proiecte în dezvoltare sau renovare, inclusiv sediul UniCredit din apropierea Pieţei Presei Libere din Bucureşti, pentru care compania ar urma să plătească în total 129,5 milioane de euro. În plus, proiectele necesită investiţii de peste 100 milioane de euro. Unele din proiecte au fost achiziţionate, iar altele sunt în negocieri avansate, potrivit raportului companiei Globalworth, controlată de Papalekas.

În Bulevardul Dimitrie Pompeiu, Papalekas vrea să dezvolte pe terenul, amplasat lângă complexul Upgroud, deţinut tot de omul de afaceri, un complex de birouri şi spaţii de retail, cu o suprafaţă închiriabilă de 50.000 de metri pătraţi.

Omul de afaceri a anunţat, la sfârşitul lunii aprilie, că a strâns 144 milioane euro de pe bursa de la Londra, bani destinaţi investiţiilor, inclusiv cumpărarii clădirii de birouri UniCredit HQ din Bucureşti.

Papalekas, care în ultimii ani a mai cumpărat Tower Center, Cathedral Plaza sau City Mall, mai are în dezvoltare o clădire de birouri în zona Floreasca Barbu Văcărescu.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional