Robert Roşu, avocatul MBD: "Decizia nu are niciun impact asupra dreptului de proprietate asupra «Cathedral Plaza», întrucât proprietarul clădirii nu a fost citat şi nu a fost parte în acest proces"
Justiţia a hotărât definitiv şi irevocabil ca imobilul "Cathedral Plaza" să fie demolat, după cum ne-a spus preotul Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB). Domnia sa ne-a spus că nu mai există căi de atac şi că doar o anulare a acestei hotărâri pe care a luat-o Instanţa din Dâmboviţa ar mai putea salva controversata clădire situată lângă Catedrala "Sf. Iosif", subliniind că va prezenta toa-te aspectele acestui caz într-o conferinţă de presă care urmează să aibă loc astăzi.
"Justiţia a hotărât irevocabil că această clădire ilegală trebuie să fie demolată pentru protecţia Catedralei «Sfântul Iosif». În cadrul conferinţei vom arăta că Arhiepiscopia a îndeplinit şi ultima cerinţă a autorităţilor publice pentru ca acestea să treacă la desfiinţarea construcţiei «Cathedral Plaza»", se arată într-un comunicat al ARCB.
Avocatul Robert Roşu, partener coordonator la "Ţuca Zbârcea & Asociaţii", care-l reprezintă pe dezvoltator, consideră că decizia pronunţată de instanţa din Târgovişte "nu are niciun impact asupra dreptului de proprietate asupra «Cathedral Plaza», întrucât proprietarul clădirii nu a fost citat şi nu a fost parte în acest proces".
Domnia sa ne-a precizat că "Millennium Building Development" (MBD), dezvoltatorul proiectului, nu a fost citat ca parte în acest dosar, adăugând: "Principiul relativităţii nu permite ca efectele unei hotărâri să se producă asupra unor entităţi care nu au luat parte la judecată şi nu s-au putut apăra - aşa fiind, hotărârea nu este opozabilă proprietarului clădirii".
Potrivit lui Robert Roşu, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg a condamnat constant instanţele naţionale care au dispus măsuri cu privire la un bun fără citarea în instanţă a proprietarului bunului.
Domnia sa ne-a mai spus: "Aceas-tă hotărâre nu dispune nicidecum demolarea «Cathedral Plaza», ci obligă Municipiul la emiterea unui act prin care să iniţieze o procedură de des-fiinţare. Astfel de acte au mai fost emise în trecut, nelegalitatea lor fiind evidentă raportat la necompetenţa Primarului General de a emite astfel de acte".
Avocatul a ţinut să sublinieze că, până în prezent, toate cererile de demolare a clădirii au fost respinse de instanţele de judecată.
În luna iunie a anului trecut, Tribunalul Dâmboviţa a emis o sentinţă civilă care îl obliga pe edilul şef al Capitalei "să dispună desfiinţarea turnului «Cathedral Plaza» şi să ia toate măsurile administrative de aducere a terenului în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecţie a Catedralei «Sf. Iosif»".
Sentinţa a fost atacată prin recurs.
Reprezentanţii MBD au declarat, în urmă cu câteva luni, că nu există nicio hotărâre de demolare a clădirii, în niciun litigiu în care compania este parte, subliniind: "Dacă într-adevăr o instanţă judecătorească s-a pronunţat cu privire la obligarea Primăriei Generale a Capitalei de a dispune anumite măsuri în legătură cu clădirea fără a cita măcar «Millennium Building Development», vom verifica circumstanţele în care o asemenea hotărâre judecătorească a putut fi emisă fără respectarea celui mai elementar drept la apărare al proprietarului clădirii".
Cazul "Cathedral Plaza" a fost des-chis în anul 2006, fiind deschis de ARCB la Tribunalul din Bucureşti. Dosarul a fost strămutat la Constanţa, Craiova, Piteşti, Curtea Constituţională a României (CCR), Târgovişte, Ploieşti, ajungând la Suceava, Alba Iulia şi Iaşi. Între timp, cazul "Cathedral Plaza" a fost judecat de câteva ori şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Acum, pe rolul Instanţei se află peste zece procese, care au materii juridice diferite, dar vizează acelaşi lucru - desfiinţarea clădirii "Cathedral Plaza"
Construcţia controversatului imobil a început în anul 2006, suma investită în edificiul cu 19 etaje din centrul Capitalei ridicându-se la 60 de milioane de euro.
După demararea lucrărilor, a fost suspendată autorizaţia de construire, ulterior, reprezentanţii dezvoltatorului anunţând, într-un comunicat de presă, că imobilul a fost vândut, în mai 2011, unui fond de investiţii britanic. Aceştia au considerat că sentinţa Justiţiei este tardivă.
Municipalitatea a solicitat demolarea clădirii, în septembrie 2011, după care dezvoltatorul a anunţat, o lună mai târziu, că imobilul este des-chis pentru primirea chiriaşilor. Compania "Millennium Building Development" a înaintat, în ianuarie 2012, o plângere împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din Strasbourg. Firma reclama faptul că deciziile Curţii de Apel Suceava, prin care a fost anulată autorizaţia de construcţie a imobilului de lângă Catedrala "Sf. Iosif", "violează Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care protejează proprietatea privată şi consfinţeşte dreptul la un proces echitabil". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins solicitarea "Millennium Building Development", care are ca acţionar majoritar societatea "Willbrook".