Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Liberty Center, executat silit pentru 61 milioane euro

F.A. Piaţa Imobiliară /

Centrul comercial Liberty Center din cartierul bucureştean Rahova este executat silit şi a fost scos la vânzare printr-o licitaţie publică programată la 7 august, la preţul de pornire de 60 de milioane de euro, pentru datorii neachitate către trei bănci. Potrivit Mediafax, mall-ul este executat pentru acoperirea unei creanţe totale compusă din 61 milioane euro, debit principal, plus dobânzi şi penalităţi, iar creditorii sunt Eurobank EFG, Alpha Bank şi Bank of Cyprus, conform unui anunţ de licitaţie al executorului judecătoresc Bogdan Dumitrache.

"Debitoarea Liberty Center nu a plătit, nici în urma somaţiei de plată, notată în cartea funciară, sumele datorate potrivit titlului executoriu, aspect ce impune continuarea procedurii urmăririi silite imobiliare pentru recuperarea sumei datorate", mai spune executorul judecătoresc.

Centrul comercial are o suprafaţă utilă totală de 70.592 metri pătraţi şi este amplasat pe un teren de 20.255 de metri pătraţi. În clădire există spaţii deţinute, pe baza unor contracte de închiriere, de 101 societăţi comerciale. Potrivit informaţiilor furnizate de creditori, marea majoritate a chiriaşilor deţin contracte valabile până la o dată ulterioară licitaţiei.

Liberty Center a fost inaugurat în noiembrie 2008, printr-o investiţie de 70 milioane euro şi având un grad de ocupare de 100%, dar a pierdut de-a lungul timpului chiriaşi precum Starbucks, Diverta, Marks&Spencer, Forever 18 sau Burger King. Centrul comercial este deţinut de compania nord-irlandeză Mivan şi familia Awdi.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional