Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Locuinţe ANL prin parteneriat public-privat

EMILIA OLESCU Piaţa Imobiliară /

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va avea posibilitatea să construiască imobile destinate închirierii sau vânzării în parteneriat public-privat, ca urmare a aprobării, în ultima şedinţă de guvern, a unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea şi completarea legii privind înfinţarea ANL, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Numărul mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe a condus la necesitatea modificării legii iniţiale, prin promovarea unor măsuri care să accelereze procesul de edificare a unor locuinţe cu chirie şi/sau supuse vânzării, prin atragerea investitorilor privaţi, în baza contractelor de parteneriat public-privat. Totodată, conform Ordonanţei, există şi posibilitatea ca în cadrul programului să poată fi terminate construcţii aflate deja în diverse stadii de execuţie.

Modalitatea de administrare, criteriile de repartizare, precum şi vânzarea locuinţelor construite vor fi prevăzute de programul aprobat printr-o Hotărâre de Guvern. Costurile proiectelor vor fi susţinute din surse ale investitorilor privaţi, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turis-mului, precum şi din alte surse legal constituite. Terenurile, utilităţile şi dotările tehnico-edilitare vor fi puse la dispoziţie de autorităţile publice locale sau vor fi asigurate de către investitori, în conformitate cu contractele de parteneriat public-privat, încheiate de ANL cu aceştia.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional