Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

MagazinulDeCase.ro: Preţuri cu 30% mai mici pe segmentul apartamentelor vechi în 2010

F. A. Piaţa Imobiliară /

MagazinulDeCase.ro anunţă ultimele rezultate ale analizei pieţei imobiliare pe segmentul apartamentelor vechi, pentru anul 2010. Studiul reflectă evoluţia preţurilor de tranzacţionare solicitate de proprietari, atât în Bucureşti, cât şi în trei oraşe din provincie: Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Analiza realizată de MagazinulDeCase.ro a evidenţiat, în ultimul trimestru al anului 2010, o scădere de aproximativ 20% a preţului mediu de tranzacţionare pentru apartamentele vechi din Bucureşti, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2009. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la nivelul apartamentelor cu trei camere, de la 91.980 de euro în 2009 la 69.300 de euro în ultimul trimestru al anului 2010.

La nivelul oraşelor de provincie, cea mai mare scădere a fost înregistrată în Cluj, unde preţurile cerute de proprietari s-au diminuat cu 20% în ultimul trimestru al anului 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Cea mai mare diferenţă de preţ, de 30%, a fost înregistrată la nivelul garsonierelor. La celălalt pol se situează apartamentele cu trei camere, care înregistrează cele mai mici scăderi de preţ, de 13%, de la 67.000 de euro la 58.500 de euro. În ceea ce priveşte oraşul Constanţa, preţurile au scăzut în medie cu 16% la sfârşitul anului 2010, comparativ cu ultimul trimestru din 2009. Cea mai mare scădere de preţ a fost de 17 procente, înregistrată la nivelul garsonierelor.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional