Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

MagazinulDeCase.ro: Proprietarii care au vândut în 2010 au negociat preţurile în medie cu 14%

C.P. Piaţa Imobiliară /

În 2010 preţurile au continuat să scadă în domeniul imobiliar. MagazinuldeCase.ro a realizat un studiu asupra preţurilor imobilelor vândute în perioada ianuarie 2010- decembrie 2010. Cele 896 imobile intrate în studiu sunt din Bucureşti, studiul fiind realizat pe segmentul garsonierelor şi apartamentelor cu două, respectiv trei camere. Totodată, au fost incluse în studiu şi casele din Bucureşti care s-au vândut în această perioadă de pe MagazinulDeCase.ro.

În urma studiului, s-a constatat că diferenţa dintre preţul iniţial mediu de strigare şi preţul final mediu anunţat de proprietari a fost de 14,18 %.

În sectorul garsonierelor, preţurile medii finale de vânzare au scăzut cu 15,9% faţă de preţurile medii iniţiale, între cele două tipuri de preţuri înregistrându-se o diferenţă de 7.000 euro. Astfel, proprietarii au negociat de la un preţ mediu de început de 44.000 euro la un preţ de vânzare de 37.000 euro.

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, spre deosebire de garsoniere, a fost înregistrată o scădere a preţului mediu final de vânzare faţă de preţul mediu iniţial de 8,84%, mai precis de 5.750 euro. Proprietarii au scăzut de la un preţ iniţial de 65.000 euro până la 59.250 euro.

Cele mai mici negocieri au avut loc în cazul apartamentelor cu 3 camere situate preponderent în zonele centrale, unde preţul final de vânzare în urma negocierii a fost de 82.000 euro, cu 4.65% mai mic decât preţul iniţial cerut de proprietar, de 86.000 euro.

Proprietarii caselor sunt cei care au lăsat cel mai mult din preţ. Cu o diferenţă de 20%, preţul mediu iniţial de listare este de 184.000 euro, iar preţul mediu de vânzare ajunge la 147.000 euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional