Mini-oraş pe verticală în Timişoara
Piaţa Imobiliară / 13 iulie 2018
Werk Property Group, dezvoltator imobiliar din Timişoara, care realizează proiecte premium dedicate segmentului business şi celui rezidenţial, investeşte în realizarea unui ansamblu rezidenţial "pe verticală" în Timişoara - Vox Vertical Village. Acesta presupune şi dezvoltarea unei păduri verticale, compuse din arbori şi alte tipuri de plante, dispusă atât în interior, cât şi pe terasele clădirii. Reprezentanţii investitorului ne-au povestit, într-un interviu, despre acest proiect.
Reporter: Care este specificul proiectului Vertical Village?
Werk Property Group: Am petrecut mai mult de un an creionând împreună cu arhitecţii conceptul din spatele Vox Vertical Village. Obiectivul nostru a fost să creăm un model nou de ecosistem locativ prin care să aducem casele într-un mediu specific urban. A rezultat, astfel, un mini-oraş pe verticală, cu spaţii comune ample care facilitează interacţiunea între membrii comunităţii şi terase generoase asemănătoare unor grădini.
Reporter: În ce stadiu se află implementarea proiectului?
Werk Property Group: De curând, am primit autorizaţia pentru construcţia proiectului Vox Vertical Village (clădire de tip S+P+10E), iar acum suntem în stadiul de punere în execuţie, ce va fi urmat de începerea efectivă a construcţiei, cel târziu la începutul Q3 2018.
Termenul de livrare a clădirii Vox Vertical Village este previzionat la sfârşitul anului 2019.
Reporter: Care este valoarea investiţiei şi care este sursa de finanţare?
Werk Property Group: Investiţia în dezvoltarea Vox Vertical Village se ridică la 14 milioane de euro. Finanţarea se face atât din surse proprii, cât şi prin colaborarea cu o instituţie bancară.
Reporter: Câte apartamente sunt prevăzute în acest proiect?
Werk Property Group: Proiectul va reuni 120 de locuinţe contemporane, amplasate într-o clădire cu 10 nivelurile. Vor fi disponibile apartamente cu două camere (46 de unităţi), cu trei camere (68 de unităţi) şi 6 penthouse-uri. Suprafeţele utile sunt cuprinse între 58 mp şi 123 mp, la care se adaugă terasele generoase, începând de la 18 mp până la 201 mp.
Reporter: Care este suprafaţa ansamblului rezidenţial?
Werk Property Group: Suprafaţa construită desfăşurată este de 29.000 mp.
Reporter: De câte locuri de parcare va dispune ansamblul rezidenţial?
Werk Property Group: Vox Vertical Village va dispune atât de o parcare subterană cu 94 de locuri, cât şi de o parcare supraterană cu 44 de locuri, însumând un total de 138 de locuri de parcare.
Reporter: Ce facilităţi sunt prevăzute în proiect?
Werk Property Group: Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România şi datorită facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari: un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturală, care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema, saună şi o sală de fitness complet echipată.
Reporter: Care vor fi preţurile de vânzare ale unităţilor locative?
Werk Property Group: Preţul de vânzare porneşte de la 105.000 euro (fără TVA) per unitate (apartament 2 camere + terasă + loc de parcare suprateran) şi poate varia în funcţie de complexitatea cerinţelor clientului (spaţiu util, finisaje, amenajări interioare), astfel că nu sunt definite ca preţuri pe mp, ci pe unitate vândută.
Vox Property Group şi-a propus să ridice standardul pe piaţa imobiliară rezidenţială din Timişoara, oferind, pe lângă un mod de viaţă, certitudinea calităţii printr-o certificare BREEAM şi în domeniul rezidenţial, aşa cum a făcut-o şi pe partea de spaţii comerciale prin clădirea de birouri Vox Technology Park. VOX Technology Park este un proiect de ultimă generaţie finalizat în trimestrul 1 al acestui an 2018. Pe lângă acesta, VOX Property Group se remarcă prin ansamblul rezidenţial Rivendelle Residence, finalizat în 2017, totalizând un număr de 60 de apartamente.
Reporter: Aveţi deja cereri pentru aceste apartamente?
Reporter: Vox Vertical Village a fost lansat oficial pe piaţă la sfârşitul lunii martie 2018 şi peste 20% dintre unităţi au fost deja vândute la această dată. Ne bucurăm să constatăm că solicitările clienţilor sunt constante şi variate, mai ales datorită unicităţii proiectului şi a facilităţilor oferite de acesta.
Reporter: Care sunt sursele de finanţare ale clienţilor?
Werk Property Group: Clienţii pot achiziţiona unităţile prin finanţare din surse proprii sau prin contractarea unui împrumut bancar. Totuşi, VOX Vertical Village nu este un proiect destinat programului Prima Casă, datorită conceptului din spatele acestuia şi a facilităţilor oferite. În momentul de faţă nu este disponibilă varianta de achiziţie prin credit de la dezvoltator.
Reporter: Dezvoltaţi şi alte proiecte similare şi unde?
Werk Property Group: Momentan, ne focusăm pe execuţia şi finalizarea proiectului concept VOX Vertical Village. Însă, dat fiind că cererea în segmentul rezidenţial şi de birouri este în tendinţa de creştere, cu siguranţă că proiectele noastre nu se vor opri aici.
Reporter: Ce părere aveţi despre piaţa imobiliară de la noi din ţară şi în special despre cea din Timişoara (evoluţie şi perspective)?
Werk Property Group: Considerăm că trecem printr-o nouă etapă, care este caracterizată, din punctul nostru de vedere, de creşterea calităţii proiectelor, precum şi a materialelor folosite în aceste proiecte, iar noi ne dorim să fim primii care răspundem tendinţei.
Am făcut lucruri frumoase în proiectele noastre anterioare, Rivendelle Residence şi Vox Technology Park, şi nu ne vom opri aici.
Introducerea tehnologiei în zona rezidenţială este un alt aspect care ne interesează şi în acest sens mai pregătim câteva surprize care, cu siguranţă, vor face din Vox Vertical Village un proiect deosebit şi unic în România, un proiect în care să îţi doreşti să fii.
Reporter: Mulţumesc!