Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Număr record de oferte de închiriere şi preţuri în scădere

C.P. Piaţa Imobiliară /

2010 este al doilea an în care luna septembrie vine cu o creştere semnificativă a numărului de apartamente scoase la închiriat şi cu o reducere a chiriei solicitate de proprietari, potrivit unui raport AnunturiParticulari.ro.

Preţul de închiriere pentru apartamente a scăzut, în medie cu 1%, faţă de luna precedentă, cu 15% faţă de septembrie 2009 şi cu 42% faţă de septembrie 2008. Numărul de oferte nou apărute pe piaţă a crescut semnificativ, fiind înregistrată cea mai mare valoare de când se fac aceste măsurători. În septembrie 2010 peste 3.800 de apartamente au fost scoase la închiriat.

Conform AnunturiParticulari.ro, peste 23.000 de apartamente au fost scoase la închiriat în primele nouă luni ale anului 2010, în Bucureşti. Recordul este deţinut de apartamentele cu 2 camere cu peste 9600 de oferte, urmate de garsoniere cu mai mult de 7700. Numărul de apartamente cu 3 camere scoase la închiriat a ajuns la peste 4500, urmat de aproape 1100 de apartamente de 4 camere.

Chiria medie solicitată iniţial de proprietari pentru garsoniere a scăzut până la 241 euro. Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut chiria a scăzut cu aproape 50 de euro.

Pentru apartamentele de 2 camere ofertate în luna septembrie, preţul de închiriere a fost cu 3% mai mic faţă de august, având o valoare medie de 328 de euro. Chiriile pentru 2 camere au ajuns aproape la jumătate din valoarea solicitată în aceeaşi perioadă a anului 2008, când preţurile erau mai mari cu aproximativ 45%.

Pentru apartamentele de 3 camere proprietarii au solicitat un preţ de închiriere mai mic cu 2% faţă de luna august. Chiria medie a fost de 475 de euro, cu 12 procente mai redusă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu aproape 400 de euro mai mică decât media lunii septembrie 2008.

La apartamentele de 4 camere a fost solicitată o chirie medie de 662 de euro, situată în jurul aceleiaşi valori de luna precedentă, dar cu 15% mai mică decât în luna septembrie a anului trecut.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional