Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Obor Towers vinde prin RealTime

F. A. Piaţa Imobiliară /

Proiectul rezidenţial Obor Towers, dezvoltat de compania Obor Towers, parte a grupului israelian Digal Investments & Holdings, se relansează atât printr-o repoziţionare pe piaţă, cât şi prin schimbarea completă a strategiei de marketing şi a echipei de vânzări, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Obor Towers este un proiect bun: din punct de vedere al locaţiei, al varietăţii tipurilor de locuinţe oferite, a mixului de apartamente. Atuul principal identificat este calitatea construcţiei, garantată de antreprenorul general Virom. Am preluat acest proiect pentru că noi credem în el şi vom demonstra că, în ciuda situaţiei din piaţă, acesta poate fi vândut în condiţii optime pentru ambele părţi implicate: vânzător şi cumpărător. Depinde doar de atragerea clienţilor potriviţi şi de consilierea profesionistă a acestora atunci când îşi aleg o locuinţă sau când investesc într-un apartament", a explicat Ion Cătuţoiu, reprezentant al Real Time.

"Vom repoziţiona Obor Towers şi pentru aceasta am apelat la consultantul imobiliar RealTime, care ne va sprijini în adoptarea unei noi strategii de vânzări care să vină în întâmpinarea potenţialilor clienţi. Am început colaborarea cu Real Time pentru că mai întâi au analizat proiectul, s-au convins că îl pot vinde şi de-abia apoi am discutat despre termenii contractuali; a fost un mod de abordare profesionist", a afirmat omul de afaceri Hai Solomon, proprietarul Obor Towers.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional