Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Omul de afaceri Ioannis Papalekas vrea să investească în România bani atraşi de pe bursa londoneză

Piaţa Imobiliară /

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România, vrea să atragă fonduri de pe platforma secundară a Bursei de la Londra, AIM, pentru a investi în principal pe piaţa românească.

Papalekas, care deţine pe piaţa din România, printre altele, fostul centru comercial City Mall şi turnurile de birouri Cathedral Plaza şi Tower Center, a înfiinţat în luna februarie a acestui an firma Globalworth Real Estate Investments, pe care intenţionează să o listeze pe piaţa AIM.

Firma, deţinută integral de omul de afaceri grec, a fost înregistrată în Insula Guernsey, iar din conducerea executivă, alături de Papalekas, mai face parte Dimitris Raptis, implicat, de asemenea, în mai multe proiecte imobiliare din România, printre care Satul Francez.

Conducerea non-executivă a Globalworth Real Estate Investments este formată din Eli Alroy, fostul şef al dezvoltatorului imobiliar israelian Global Trade Center (GTC) şi oamenii de afaceri Geoffrey Richard Miller, David Morris Kanter şi John Richard Whittle.

"Politica companiei este de a urmări o strategie de investiţii imobiliare cu scopul de a genera profituri atractive prin aprecierea randamentelor şi a capitalului ca rezultat a investiţiilor într-un portofoliu diversificat în principal în România, dar şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est", menţionează reprezentanţii firmei, potrivit Mediafax.

Investiţiile vor viza proiecte existente sau care urmează să fie dezvoltate, dar şi proiecte neperformante sau subevaluate, care pot fi transformate în active performante şi vandabile. Compania intenţionează să utilizeze pentru investiţii şi fonduri atrase de la bănci.

Reprezentanţii companiei nu precizează ce fonduri intenţionează să atragă prin listarea pe AIM, estimată pentru 12 iulie.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional