Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Opus Land construieşte încă 100 de locuinţe în Cosmopolis

F.A. Piaţa Imobiliară /

Opus Land Development, dezvoltatorul Cosmopolis, unul din cele mai mari proiecte rezidenţiale din România, a început construcţia a 100 de locuinţe în cadrul proiectului, arată un comunicat de presă.

În total, în Cosmopolis vor fi finalizate 250 de locuinţe în acest an, în urma unor investiţii de aproximativ şapte milioane de euro.

"Iniţial ne planificasem ca în acest an să construim doar 150 de unităţi, dar vânzarile bune înregistrate în ultimele luni ne-au determinat să construim mai multe, vor fi în total 250 de locuinţe. Investiţiile în Cosmopolis se vor ridica în acest an la şapte milioane de euro, urmând ca proiectul să aibă la finalul anului aproximativ 1300 de locuinţe", a declarat Ahmet Buyukhanli, preşedinte şi acţionar majoritar al Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului.

De la începutul acestui an s-au vândut 125 de locuinţe în Cosmopolis, dintre care 49 au fost achiziţionate de un investitor, într-o tranzacţie cu o valoare de peste două milioane de euro.

Cosmopolis este unul din cele mai mari proiecte rezidenţiale din România şi cel mai mare din zona de nord a Bucureştiului, cu peste 1100 de locuinţe finalizate. Coldwell Banker Affiliates of Romania a fost desemnat agent exclusiv al proiectului la începutul acestui an.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional