Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Papalekas cumpără prima clădire din Green Court, cu 44 milioane euro

C.P. Piaţa Imobiliară /

Papalekas cumpără prima clădire din Green Court, cu 44 milioane euro

Globalworth Real Estate Investments Limited, fondată şi controlată de investitorul grec Ioannis Papalekas, a cumpărat prima clădire din complexul de birouri Green Court Bucharest, cu aproximativ 44 milioane euro, de la Skanska, finalizarea acordului fiind programată pentru al doilea semestru de anul viitor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Prima clădire din Green Court Bucharest a fost inaugurată oficial în luna octombrie 2014, având o suprafaţă închiriabilă de 19.500 de metri pătraţi şi o rată de ocupare de 91%. Conform sursei citate, clădirea va fi închiriată complet până la finalizarea tranzacţiei.

Dimitris Raptis, directorul de investiţii de la Globalworth Real Estate Investments, a declarat că această tranzacţie reprezintă un pas important în atingerea obiectivului companiei - de a avea un portofoliu cu cele mai bune clădiri de birouri din Bucureşti.

Green Court Bucharest este primul proiect dezvoltat de către Skanska pe piaţa locală, fiind format din trei clădiri de birouri, cu o suprafaţă totală de 52.000 mp.

Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a încheiat recent cu Telekom Romania Telecommunications (fostul Romtelecom), parte a Deutsche Telekom Group, un contract de închiriere a 25.000 de metri pătraţi, respectiv prima clădire de birouri din complexul Globalworth Campus, pe care îl va dezvolta în Pipera.

Globalworth menţionează într-un raport că a închiriat 60% din suprafaţa proiectelor de birouri, pe care le are în construcţie în Bucureşti, Globalworth Campus şi Bucharest One.

Reprezentanţii companiei au precizat: "Din 30 iunie 2014, am semnat un contract comercial totalizând 30.500 de metri pătraţi închiriabili, cei mai mulţi în Globalworth Campus şi Bucharest One, în curs de dezvoltare. Gradul de ocupare a proiectelor finalizate din portofoliul nostru a ajuns la 84%, în timp ce preînchirierile în proiectele în curs de dezvoltare totalizează 60% din suprafaţa închiriabilă".

Conform sursei citate, Bucharest One va fi finalizat la sfârşitul lunii decembrie 2015 şi va avea 23 de etaje, respectiv 53.923 metri pătraţi. Pe de altă parte, proiectul Globalworth Campus urmează să fie dezvoltat în Pipera, pe un teren cumpărat de la distribuitorul farmaceutic Farmexim, deţinut de omul de afaceri Ovidiu Buluc. Globalworth Campus urmează să aibă 105.000 de metri pătraţi, în trei clădiri.

Compania, înfiinţată anul trecut de omul de afaceri grec pentru a reuni, sub aceeaşi umbrelă, toate proiectele imobiliare la care este acţionar minoritar şi majoritar, a anunţat, de asemenea, că negociază vânzarea participaţiei de 60% deţinută la proiectul rezidenţial Floreasca One, acţionarului minoritar, cu 40% din capital.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional