Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Piaţa ImobiliarăSuntem aproape de pragul de jos în imobiliare

Alexandru David Piaţa Imobiliară /

Ilias Papageorgiadis, CEO MORE Real Estate Services

Ilias Papageorgiadis, CEO MORE Real Estate Services

Anul 2009 a fost unul dificil pentru economie în general şi pentru piaţa imobiliară în mod deosebit. Perspectiva pentru 2010 este de stabilizare în prima parte a anului şi o uşoară creştere ulterior. "În 2010 scăderile de preţ pe piaţa imobiliară nu vor depăşi 10% faţă de 2009, dacă ne referim însă la preţurile reale. Aceasta după ce în 2009 preţurile au scăzut raportat la anul precedent cu 40-50%, în funcţie de categorie", a declarat Ilias Papageorgiadis, CEO "MORE Real Estate Services", una dintre societăţile active pe piaţa de consultanţă şi brokeraj imobiliar.

"Prima jumătate a anului este momentul perfect pentru investiţii. Marii investitori vizează în continuare proprietăţile care aduc venituri, adică birouri, spaţii comerciale şi logistice, domenii pe care o să ne axăm şi în acest an", mai spune domnul Papageorgiadis. Cel mai mare risc pentru piaţa imobiliară în 2010 ar putea fi o majorare a preţurilor în neconcordanţă cu cererea, pe fondul previziunilor referitoare la îmbunătăţirea climatului economic. Acest lucru ar putea duce la un blocaj al pieţei pe termen mai îndelungat, atrage atenţia domnia sa.

"MORE Real Estate Services" a înregistrat în 2009 un profit de aproximativ 1,5 milioane RON, la o cifră de afaceri de peste 4,5 milioane RON, în creştere faţă de 2008. "Rezultatele se datorează numărului mai mare de clienţi şi contracte, precum şi reducerii de costuri. Pentru anul 2010 ne aşteptăm la un profit cel puţin la nivelul din 2009, chiar o creştere de 5%. Luna aceasta am semnat un contract pe 10 ani cu , prin care oferim consultanţă în legatura cu portofoliul pe care îl deţine", explică domnul Ilias Papageorgiadis. Potrivit domniei sale, contractul este primul de acest gen din piaţă şi reprezintă una dintre direcţiile pe care le va urma societatea în 2010. Altă direcţie vizează intrarea pe segmentul terenurilor care pot fi exploatate din punct de vedere energetic.

"MORE Real Estate Services" activează în România din anul 2004. De la venirea pe piaţă şi până în prezent, societatea a intermediat tranzacţii de aproape 500 de milioane de euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional