Luna ianuarie a acestui an a fost o lună de stagnare atât pe piaţa rezidenţială BREI-Nou cât şi pe BREI-Vechi care nu au înregistrat schimbări faţă de luna decembrie. Piaţa aşteaptă să simtă cum va decurge anul în curs şi încă nu sunt suficiente indicii pentru a se forma o părere, se arată într-un comunicat al companiei Colliers International remis redacţiei.
A doua etapă a programului "Prima Casă" este factorul care va avea, probabil, influenţa cea mai mare asupra evoluţiei preţurilor apartamentelor. Conform Colliers International ne putem aştepta la o scădere uşoară în următoarele luni, până la anunţarea demarării sau amânării celei de-a doua etape a Primei Case. Pe măsură ce lunile vor trece şi nu va exista o poziţie oficială fermă referitoare la acest program, scăderile se vor accentua de la lună la lună.
Pe de altă parte, un anunţ clar referitor la Prima Casă 2010 va stabiliza piaţa, generând posibilitatea de a vedea chiar creşteri pentru apartamentele ce se încadrează în plafonul maxim acordat.
Colliers International este un parteneriat global între companii care furnizeză consultanţă imobiliară, având 294 de birouri în 61 de ţări.