În perspectivă, municipiul Piteşti se va dezvolta mai accentuat în zone lotizate, unde foştii proprietari de terenuri au intrat în posesia acestora, în baza legilor fondului funciar de restituire a proprietăţilor.
Astfel sunt în curs de avizare şi aprobare Documentaţii de Urbanism (PUZ), Tarlaua 21- Turceşti (90 ha), Calea Câmpulung ( 55 ha ), zona autostrăzii DN 65 - B,(130 ha), zona străzii Dârzu (6 ha).
Limitările în dezvoltarea urbanistică a municipiului sunt date mai ales de lipsa terenurilor aflate în domeniul public sau privat aflat în administrarea Primăriei Municipiului Pitesti. Într-o mare proporţie străzile se trasează pe proprietăţi private, proprietari urmând procedura de cedare a terenurilor la domeniul public. Totodată, există hotărâri ale instanţelor prin care au fost retrocedate terenuri în zone total neconstruibile sau în zone de spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport sau parcări publice. Procedurile legale de promovare, avizare şi aprobare a documentaţiilor de urbanism (PUZ) sunt destul de greoaie şi restrictive.
Se construiesc mai puţine locuinţe
În primele nouă luni ale acestui an au fost eliberat 94 de autorizaţii de construire cu 170 unităţi locative. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate 102 autorizaţii de construire având 341 unităţi.
Cele mai mari investiţii autorizate în acest an şi aflate în derulare în luna octombrie sunt:
- Un ansamblu de locuinţe colective (bloc) subsol + parter + 6 etaje, pe Cale Craiovei, cu un număr de 32 apartamente, investitor fiind Boian Corin;
- Un bloc de locuinţe, pe Calea Craiovei 2, cu regimul de înălţime demisol + parter + 5 etaje, având 34 de apartamente, iar investitor este Florescu Adela;
- un bloc de locuinţe pe strada General Cristescu, cu regimul de înălţime demisol + parter+ 7 etaje, (18 apartamente), investitor este Zarcu Gabriel;
- pe strada Libertăţii, un bloc de locuinţe cu regimul de înălţime subsol + parter + 7-8 etaje, cu 31 de apartamente. Beneficiar este SC Uniprom Steel SRL.
Cele mai multe locuinţe se construiesc în zonele lotizate din Găvana, Tancodrom, Turceşti. În anul 2009 au fost finalizate 642 unităţi locative, iar în momentul de faţă sunt în curs de execuţie circa 2.700 de unităţi locative.
În afara blocurilor, clădirile autorizate ca locuinţele unifamiliale au de regulă suprafaţa construită de până în 100 mp, cu regim de înălţime parter + 1 etaj, maxim parter + 1 etaj + mansardă, parter + 2 etaje, cu structura de rezistenţă de zidărie portantă sau, mai rar, mixtă.
Deşi numărul lor a scăzut, investiţiile comerciale nu lipsesc
Au fost emise aproximativ 54 autorizaţii de construire în 2010 pentru construcţia de birouri, hoteluri, spaţii industriale şi centre comerciale, faţă de 94 autorizaţii în 2009.
Cele mai mari investiţii în acest domeniu sunt magazinul Real, magazinul Lidl, Hotel Ramada, extindere hotel Muntenia, Hală producţie Matriţe Dacia SA, spaţii birouri beneficiar subsol + parter + 5 etaje (beneficiar Trio B), spaţii birouri subsol + parter + 7etaje, având ca beneficiar pe SC "Conpit Contractor" SRL.
Până în octombrie nu se înregistrase nici o cerere pentru sistarea sau conservarea lucrărilor de construcţii. Faptic, însă există o investiţie, bloc locuinţe S+5D+P+9 - 10 etaje, pe strada Fraţi Goleşti, investitor Vic & Kard 2006 SRL, în care lucrările de construcţii sunt sistate de aproximativ 15 luni.