Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Ploieşti West Park îşi inaugurează prima clădire

F. A. Piaţa Imobiliară /

Alinso Group, dezvoltatorul Ploieşti West Park, a inaugurat pe 19 mai 2010 prima clădire destinată activităţilor logistice. Proiectul a fost lansat în urmă cu 10 luni, iar în luna aprilie compania Unilever, primul chiriaş al parcului, a luat în primire această clădire, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Ivan Lokere, CEO Alinso Group a declarat: "Pentru a răspunde în continuare cererii crescânde existente pentru spaţii medii destinate producţiei, cerere exprimată de către companii ce au diferite domenii de activitate, Alinso Group va începe până la sfârşitul acestei veri construcţia unei prime clădiri SME (Companii Mici şi Mijlocii), având o suprafaţă de 15 000 m².

Credem cu tărie în calităţile fundamentale ale României: ţara dispune de resurse naturale cum ar fi petrol, gaz natural şi cupru. Dispune de forţă de muncă foarte bine pregatită. Sistemul public este caracterizat de transparenţă şi eficienţă, iar autorităţile sunt receptive la nevoile oamenilor de afaceri."

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional