Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Preţul minim pentru noile apartamente semicentrale - 900 de euro/mp

Alina Toma Vereha Piaţa Imobiliară /

În general, dezvoltatorii care au cartiere finalizate sau în curs de finalizare cu recepţie în acest an, în zonele bune, semicentrale ale Capitalei, nu pot vinde sub 900-1.000 de euro/mp.

În general, dezvoltatorii care au cartiere finalizate sau în curs de finalizare cu recepţie în acest an, în zonele bune, semicentrale ale Capitalei, nu pot vinde sub 900-1.000 de euro/mp.

Organizatorii târgului imobiliar Timon au organizat, ieri, o dezbatere pe marginea ultimelor tendinţe ale pieţei, încă afectată de blocajul tranzacţiilor, lipsa finanţării şi criza economică. O parte din marii dezvoltatori prezenţi la târg (Adama, Be Igloo, Platinum, Green City) a ţinut să menţioneze că majoritatea preţurilor noilor locuinţe finalizate şi aproape de finalizare a atins un nivel stabil, în jur de 900 - 1.000 de euro/mp.

Reprezentanţii Adama au precizat, ieri, într-o conferinţă de presă: "Cine vinde sub acest nivel de preţ, sigur vinde sub costuri pentru că are probleme financiare sau este în pragul falimentului. Sau există posibilitatea ca produsul final să fie de calitate îndoielnică. În general, dezvoltatorii care au cartiere finalizate sau în curs de finalizare cu recepţie în acest an, în zonele bune, semicentrale ale Capitalei, nu pot vinde sub 900-1.000 de euro/mp. Acesta este un nivel minim la care s-au stabilizat preţurile. Locuinţe ieftine, sub acest nivel, găseşti în afara Capitalei sau la periferie".

Oficialii Adama sfătuiesc cumpărătorii să cerceteze cu foarte mare atenţie locuinţele cu preţuri foarte atractive sau cu un nivel de preţuri mult sub media pieţei. Există riscul ca locuinţele să fie defectuoase sau ca dezvoltatorii respectivi să nu aibă capacitatea financiară să finalizeze proiectul. Ei susţin că au încheiat suficiente tranzacţii în acest an, chiar dacă piaţa trece printr-o criză fără precedent: "Oamenii se uită nu numai la preţ, ci şi la locaţie, calitatea locuinţei finalizate, dar şi la seriozitatea investitorilor. Clienţii actuali au un avans mai consistent şi venituri ceva mai mari şi se pot împrumuta mai uşor la bănci. În general, am constatat că mai sunt clienţi care au venituri nefiscalizate sau o parte din venituri nefiscalizate. Ei au ceva economii, pot contracta şi un credit bancar, şi nu ezită să cumpere locuinţe în această perioadă".

O altă categorie de cumpărători "de criză" sunt persoane care au vândut locuinţe vechi şi iau şi un credit de la bancă pentru a se muta în locuinţe noi. Astfel, toamna a adus dezvoltatorilor cumpărători mai hotărâţi, mai puţin speriaţi de evoluţia preţurilor, dar şi mai avizaţi în alegerea locuinţei dorite.

Reprezentanţii Platinum au decvlarat că piaţa a început să scuture dezvoltatorii serioşi, puternici din punct de vedere financiar, de cei neserioşi sau care au avut un management slab al proiectelor. "Şantierele abandonate, falimentele sau ţepele fac rău în această perioadă dezvoltatorilor serioşi. Încrederea clienţilor este şi aşa şubredă. Piaţa trebuie să cearnă repede aceste , să se stabilizeze şi să promoveze produse conforme cererii", mai spun oficialii Platinum.

Conducerea Be Igloo crede că tendinţele de maturizare a pieţei se fac deja simţite şi afirmă că actualii cumpărători de locuinţe au venituri peste medie şi ştiu foarte bine ce tip de locuinţă îşi doresc. Potrivit Be Igloo, grosul tranzacţiilor din acest an s-a încheiat datorită ofertelor de creditare direct de la dezvoltatori, mult mai flexibile şi mai convenabile decât ale băncilor.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional