Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

RA-APPS a început licitaţiile, vânzând un singur teren în Snagov

Piaţa Imobiliară /

Pentru al doilea nu a primit oferte

RA-APPS a început, ieri, vânzarea primelor imobile din patrimoniu incluse pe lista avizată anul trecut de Guvern şi a cedat un teren din Snagov de aproape 1.300 metri pătraţi la preţul de pornire al licitaţiei, de 107.500 euro, pentru al doilea teren, în suprafaţă mai mare, neprimind însă oferte.

Pentru terenul în suprafaţă totală de 1.287 metri pătraţi din comuna Snagov (judeţul Ilfov) au fost cumpărate trei dosare de prezentare, dar la licitaţie s-a înscris o singură persoană, astfel că imobilul a fost cedat la preţul de pornire al licitaţiei, de 107.500 euro fără TVA, conform informaţiilor transmise de către reprezentanţii Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), potrivit Mediafax.

Al doilea teren din Snagov, în suprafaţă de 3.531 metri pătraţi, ofertat la un preţ de pornire de 224.700 euro fără TVA, nu a fost vândut deoarece la licitaţie nu s-a prezentat în final nicio persoană, deşi au fost cumpărate două dosare de prezentare. Regia urmează să organizeze o nouă licitaţie pentru acest imobil.

Peste două zile, RA-APPS va organiza licitaţii pentru cinci apartamente din Bucureşti, urmând ca la sfârşitul săptămânii să fie ofertat complexul agrozootehnic Măgurele cu mai multe trei terenuri aferente.

Licitaţiile vor continua în următoarele două săptămâni pentru mai multe active, printre care hotelul Gloria din Suceava, casa de oaspeţi Brădet din Suceava, vila Predeal din aceeaşi staţiune montană, hotelul Dacia din Neptun-Olimp, vila Agigea din Eforie Nord şi vilele Egreta şi Cerna din Mamaia.

Lista primelor imobile scoase la vânzare, avizată de Guvern la sfârşitul anului trecut, nu include active valoroase precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf şi Mara, care urmează să fie ofertate ulterior.

Multe dintre toate aceste imobile au mai fost scoase la vânzare de RA-APPS şi în anii anteriori, dar fără succes.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (peste 160 milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional