Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

RAPORT COLLIERS INTERNATIONAL:Preţurile terenurilor au scăzut în 2013

A.C. Piaţa Imobiliară /

Preţurile terenurilor au scăzut în 2013

Anul trecut, preţurile terenurilor au înregistrat o scădere medie de 10-25% în comparaţie cu 2012, conform ultimului Raport de Piaţă publicat de Colliers International.

În ultimii trei ani, departamentul de terenuri din cadrul Colliers International a intermediat în România tranzacţii de 100 milioane euro. Conform ultimului raport de piaţă publicat de către Colliers International, piaţa de terenuri a crescut constant.

Sînziana Oprea, asociat în departamentul de terenuri al Colliers International România: ""Piaţa de terenuri a cunoscut multă agitaţie în ce priveşte activitatea de prospectare pe parcursul anilor trecuţi. Cu toate acestea, volumul tranzacţiilor a rămas redus, date fiind atât numărul mai mic de tranzacţii, cât şi reducerea suprafeţei tranzacţionate. După 2008 jucătorii din piaţă şi-au schimbat comportamentul - dacă înainte de 2008 cumpărau în mod continuu parcele de terenuri, în ultimii cinci ani au alternat perioadele de achiziţie cu cele de dezvoltare. Având în vedere că anii 2011 şi 2012 au marcat performanţe relativ bune în ce priveşte activitatea tranzacţională, începând cu 2013 mulţi dintre jucători au intrat în perioada de dezvoltare", se arată în comunicat.

Conform raportului, principalele surse ale tranzacţiilor de 100 milioane euro intermediate de Colliers în perioada 2011-2013 au fost: retail (70%), birouri (25%) şi terenuri pentru rezidenţe (5%). Printre tranzacţiile majore intermediate de Colliers în perioada analizată, se numără: achiziţia platformei Vulcan de către Benevo Capital, achiziţia de către Nepi a terenului de 13 ha unde a fost recent construit centrul comercial Shopping City Galaţi, precum şi vânzarea a trei terenuri cu poziţionare "strategică" în zona Floreasca - Barbu Văcărescu (din Capitală), "aflate în momentul de faţă într-o fază avansată de dezvoltare". Alţi clienţi majori asistaţi de Colliers Internaţional în procesul de achiziţie de terenuri în ultimii trei ani includ: Dedeman, Interprime Properties, Intercora sau Rewe Group.

Volumul mediu de tranzacţii, "a înregistrat o uşoară scădere în ultimii ani, cu un număr din ce în ce mai mare de tranzacţii încheiate sub nivelul de 3 milioane de euro", se arată în comunicat.

"Dacă în 2012 piaţa a cunoscut 3 tranzactii cu valoare de peste 20 de milioane fiecare, în 2013 a fost realizată o singură tranzacţie care depăşeşte pragul de 15 milioane de euro: preluarea de către Benevo Capital a fabricii Aversa (10ha) în zona pieţei Obor din Bucureşti, pentru suma de 17.3 mil euro. În consecinţă, piaţa a fost dominată de tranzactii mici şi mijlocii, încheiate sub pragul de 3 milioane de euro şi care implică investitori oportunişti şi retaileri de mici dimensiuni", potrivit raportului Colliers International.

În raport se mai arată: "Preţurile au rămas pe o tendinţă descendentă şi în 2013, dată fiind creşterea numărului de oferte atractive din partea băncilor, a lichidatorilor şi a proprietarilor aflaţi în dificultate".

Sînziana Oprea: "2014 va oferi oportunităţi bune de investiţii pe piaţa de terenuri. Băncile, cea mai activă sursă de terenuri a anului trecut, au adoptat politici de preţ mai agresive. Deşi multe dintre ele au reuşit să atragă cumpărători şi şi-au < curăţat > parţial portofoliile, există încă oportunităţi bune pentru investitori. Perspectivele macroeconomice pozitive, apetitul crescut pentru investiţii din partea unui număr tot mai mare de jucători, alături de un număr redus de terenuri disponibile, vor conduce la stabilizarea preţurilor pe termen mediu (1-2 ani)".

Colliers International activează în domeniul consultanţei imobiliare, cu mai mult de 12.500 specialişti care lucrează în 500 de birouri din 61 de ţări.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional