Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

RAPORT JLL:Creşterea economică va reveni, în ritm lent

F. A. Piaţa Imobiliară /

Instabilitatea economică regională din ultimele luni a afectat performanţele economice de export ale ţării noastre, după o revenire a exporturilor ce a marcat întreg parcursul anului 2011, potrivit raportului de piaţă al Jones Lang LaSalle (JLL) pentru Bucureşti, în semestrul II. Economia românească, afectată şi ea de măsurile de austeritate fiscală şi o piaţă restrânsă a creditelor, a intrat din nou în recesiune în primul trimestru al anului 2012, dar pe de altă s-a înregistrat o încetinire a creşterii anuale a importurilor în ciuda creşterii bruşte a preţurilor la petrol pe pieţele internaţionale.

O continuă revenire a creşterii economice va caracteriza perioada 2012-2013, dar într-un ritm mai lent, creşterea economică pe termen scurt fiind estimată la numai 1%. Cu toate acestea, o creştere economică mai accelerată este aşteptată pe termen mediu, ca urmare a creşterii consumului, a încrederii în mediul de afaceri şi a revenirii exporturilor, dar la o scara mai mică decât în anul 2011.

Activitatea investiţională înregistrată în T2 2012 este alcătuită dintr-un parteneriat de tip joint-venture şi din tranzacţii de terenuri. Notabilă este asocierea dintre fondul de investiţii New Europe Property Investors (NEPI) şi Michael Topolinski în vederea achiziţionării platformei industriale Vulcan din vestul Bucureştiului cu intenţia de a dezvolta un retail park de proximitate ancorat de un hypermarket şi alţi câţiva retaileri care funcţionează pe suprafeţe mari.

De asemenea, deşi piaţa finanţării ramâne în continuare limitată, în T2 2012 am asistat la semnarea a două contracte de finanţare, ambele pentru dezvoltări de proiecte imobiliare. Portland Trust a demarat lucrările de construcţie la proiectul de birouri Floreasca Park, în Bucureşti, în urma finanţării obtinute de la BCR (parte din grupul Erste).

În ciuda recesiunii economice globale şi a instabilităţii politice locale, piaţa spaţiilor de birouri a înregistrat rezultate încurajatoare, în timp ce nu a fost înregistrată nicio modificare trimestrială a chiriilor prime, acestea fiind cotate între 19-19.5 euro/m2/lună.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional