Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Rata medie de neocupare a spaţiilor de birouri se apropie de 16%

C.C. Piaţa Imobiliară /

Anul trecut au fost finalizaţi peste 385.000 de metri pătraţi de birouri, însă rata medie de neocupare a acestora a ajuns la 15,5% din cauza numărului redus de închirieri şi a finalizării rapide a spaţiilor. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară, "Jones Lang LaSalle", pentru anul 2010 este estimată o ofertă de până la 280.000 de metri pătraţi, bazată doar pe clădirile aflate deja în faza de construcţie. Pentru anul următor, proiectele pot atinge 100.000 de metri pătraţi, fiind vorba de proiecte anunţate, care au un potenţial ridicat de a atrage finanţare pentru dezvoltare.

Specialiştii de la "Jones Lang LaSalle" susţin, însă, că, deşi rata medie de neocupare se apropie de 16%, există o diferenţă semnificativă între zona centrală de afaceri (5% pentru clădirile de clasa A) şi zonele descentralizate, unde aceasta a urcat şi până la 22%.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional