Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Senat: Beneficiarii programului "Prima Casă" trebuie să nu fi deţinut o locuinţă începând cu anul 2000

F.A. Piaţa Imobiliară /

Senatorii au decis ca beneficiarii programului "Prima Casă" să poată fi persoanele care nu au deţinut începând cu anul 2000 şi până la data solicitării creditului garantat, în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită. Senatorii au adoptat, ieri, cu amendamentele propuse de Comisia pentru buget-finanţe, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2010 pentru modificarea şi completarea OUG nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima Casă".

În varianta propusă de Guvern se menţiona că beneficiarul programului poate fi persoana fizică ce, până la data solicitării creditului, nu a deţinut în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul sau soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită.

Membrii Comisiei pentru buget au susţinut că, în varianta propusă de Guvern, se limitează posibilitatea tinerilor de a avea acces la programul "Prima Casă" în situaţia în care aceştia deţineau o locuinţă (garsonieră) pe care o înstrăinează deoarece a devenit improprie ca urmare a creşterii numărului membrilor familiei prin naşterea unor copii.

Comisia a mai apreciat că o limitare riguroasă ar avea ca efect o ges­tiune mai greoaie a datelor.

Potrivit unui alt amendament adoptat de senatori, locuinţele pot fi cons­truite de beneficiari care deţin în proprietate terenul pe care urmează să se contruiască locuinţa, sau prin asociaţii fără personalitate juridică, cel puţin unul dintre asociaţi fiind proprietarul terenului pe care urmează să se construiască locuinţele.

Senatorii au eliminat din textul ordonanţei menţiunea potrivit căreia asociaţiile fără personalitate juridică care pot participa la acest program trebuie să fie constituite din minimum şapte beneficiari.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional