Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

SOLPROIECTTerenurile noastre agricole, de 2-5 ori mai ieftine decât în restul Europei

Alina Toma Vereha Piaţa Imobiliară /

Terenurile noastre agricole, de 2-5 ori mai ieftine decât în restul Europei

Deşi criza a lovit din plin piaţa imobiliară europeană, investitorii străini caută în continuare să achiziţioneze terenuri agricole în România. Thomas Prader, preşedintele companiei Solproiect, care a dezvoltat, din 2003 şi până în prezent, mai multe proiecte de achiziţii şi comasări de terenuri arabile pentru o suprafaţă totală de 6.000 de hectare, a declarat: "Achiziţia de terenuri agricole în România este o investiţie sigură pe termen lung. În prezent, preţul mediu al unui hectar de teren arabil este de 2.000 de euro, în timp ce în Austria preţul este de 10.000 de euro, de circa 6-6.500 de euro în Franţa, iar în Cehia, Slovacia şi Polonia preţul ajunge la 5.000 de euro. Investitorii străini caută terenurile agricole româneşti nu numai pentru că sunt ieftine, ci şi pentru calitatea lor bună şi foarte buna".

Domnia sa a precizat, într-un seminar organizat de United Business, că, pe termen lung, investiţiile în terenurile agricole româneşti sunt printre cele mai profitabile din Europa, întrucât diferenţa enormă de preţ între ţări nu va mai fi atât de mare. Astfel, terenurile româneşti se vor aprecia considerabil pe termen lung. Condiţia este ca terenurile achiziţionate să fie de bună calitate, să fie exploatate inteligent, prin culturi agricole şi ferme, dar şi să aibă acces la sistemul de irigaţii.

Potrivit lui Mihai Romanciuc, directorul general al Solproiect, terenurile noastre sunt atrăgătoare nu numai pentru vestici, care nu au loturi de bună calitate pentru agricultură, ci şi pentru inves-titori din Turcia, Iran şi Liban, ţări cu suprafeţe agricole reduse.

Din păcate, numai 22% din terenurile agricole din ţara noastră pot deveni profitabile, a declarat directorul general al companiei imobiliare King Sturge, Radu Boiţan. Aceste terenuri sunt exploatate agricol în cadrul fermelor mari, cu tehnologii moderne. Domnul Boiţan a subliniat că 44% din proprietarii de terenuri agricole lucrează pe suprafeţe mai mici de un hectar, care sunt neprofitabile din cauza faptului că preţurile obţinute pe produse abia acoperă costurilede producţie. În plus, 64% din fermele din ţara noastră produc pentru consumul propriu.

Directorul general al King Sturge a mai subliniat şi faptul că, din păcate, multe terenuri agricole de calitate nu sunt cultivate şi îşi pierd în timp din valoare. În plus, terenurile agricole de lângă marile oraşe au fost introduse în intravilan pentru speculaţii imobiliare. Pe unele au apărut dezvoltări imobiliare noi, cu tot cu utilităţi. Dar majoritatea stau în paragină.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional