Suprafaţa de birouri ce urmează a fi finalizată în T4 2009, de 140.000 mp, are un grad redus de preînchiriere, de doar 30%, a declarat azi preşedintele Consiliului director al BNP Paribas Real Estate, Ioana Momiceanu, în cadrul evenimentului "Zilele Biz".
"Cererea din partea companiilor care intră pe piaţă este drastic redusă. De asemenea, nu au fost anunţate multe proiecte de construcţii de spaţii de birouri pentru anii 2011-2012", a declarat Momiceanu, conform NewsIn.
În ceea ce priveşte suprafaţa totală de birouri închiriate în primele 6 luni ale anului, aceasta a fost de 80.000 mp construiţi, cu 60% mai mică decât în primul semestru al anului trecut, arată un studiu al BNP Paribas Real Estate. În prima jumătate a anului au fost livraţi 300.000 mp de birouri, ajungându-se astfel la un total de 2,2 milioane mp. În ceea ce priveşete chiria de bază a acestor spaţii, aceasta a scăzut cu 10-15% în primele 6 luni din 2009, în timp ce chiria netă a scăzut cu 20-25%. Astfel chiria medie pentru birouri din clasa A poziţionate în zone centrale era la sfârşitul trimestrului 3 al acestui an de 17-19 euro/mp/lună, iar pentru cele din clasa B chiria medie percepută era de 12-15 euro/mp/lună.
"Concentarea cererii pentru spaţii de birouri a fost pe clădiri finalizate sau cu un grad ridicat de finalizare. În trimestrul 3 al anului 2009 ritmul de creştere al chiriilor solicitate s-a temperat", a declarat Ioana Momiceanu.