Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Termenul pentru depunerea ofertelor de creare a parcului Ploiesti Vest va fi decalat

I.D. Investiţii /

Termenul pentru depunerea ofertelor in cadrul licitatiei pentru realizarea parcului Municipal Ploiesti Vest va fi decalat, potrivit deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.

Masura a fost luata in urma contestatiei depuse de compania Nepal Serv prin care aceasta cerea anularea a doua clarificari emise de autoritatea contractanta, primaria Ploiesti.

Contractul de lucrari a fost scos la licitatie la inceputul lunii martie. Valoarea estimata a investitiei se ridica la suma de 68,45 milioane lei fara TVA, fondurile pentru finantarea provenind in cea mai mare parte prin Programul Operational Regional. Contractul va fi atribuit potrivit criteriului "pretul cel mai scazut".

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional