Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Transformarea urbana a orasului Pascani

I.D. Investiţii /

Pascani centru

Pascani centru

Peste 28 de milioane de lei vor fi investite in municipiul Pascani pentru dezvoltarea urbana a orasului.

Proiectele au obtinut finantare prin Programul Operational Regional, Axa 1 "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere".

Se vor realiza lucrari de strazi, amenajare spatii verzi, reabilitarea unui centru social, a precizat doamna Mirela Pavel, consilier in cadrul primariei Pascani.

Cinci strazi intra in reabilitare

In primavara demareaza executia lucrarilor din cadrul proiectului "Reabilitare strazi si pietonal in Pascani". Procedura de achizitie pentru executie se afla la ora actula in desfasurare. Pentru contractul estimat la peste 14 milioane lei au intrat in competitie opt ofertanti. Contractul urmeaza sa fie semnat intr-o luna de zile daca nu intervin contestatii sau alte impedimente.

Strazile ce vor fi reabilitate sunt in numar de cinci: Mihai Eminescu, Izvoarele, Fantanele, Ceferistilor, Republicii.

Pe langa strazile mentionate se vor realiza lucrari de reabilitare a scarilor pietonale si a esplanadei.

Mirela Pavel ne-a explicat:

"Avem pietonalul care inseamna pus piatra, pus scari. Cele mai mari costuri vor fi impuse de remontarea scarilor pentru ca este vorba de un versant si sunt necesare intariri. Zona de scari pietoanale va fi schimbata cu totul si arhitectural si din punct de vedere al constructiei."

Potrivit graficului proiectul se va derula pe o perioada de 21 de luni, din care pentru executie a fost alocat un termen de 8 luni.

Valoarea totala a investitiei este de 20,75 milioane lei, din care finantarea din Fondul European pentru Dezvoltare Rurala se ridica la suma de 12,75 milioane lei.

Interventii in zona verde

Proiectul de reabilitare a parcului din Pascani va cuprinde reamenajarea a 3,4 ha de zona verde, dar va exclude reabilitarea lacului pentru care vor fi cautate alte surse de finantare.

Valoarea totala a proiectului se ridica la suma de 4,36 milioane lei, din care finantarea acordata din fonduri europene insumeaza 2,26 milioane lei.

Zona de deal va fi toaletata, reimpadurita, vor fi amenajate locuri de joaca, iar fantana arteziana va fi reabilitata.

Lucrarile vor demara tot din primavara, la momentul actual aflandu-se in desfasurare procedura de achizitie pentru executie. Valoarea estimata contractului de executie este de 2,5 milioane lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 21 de luni, iar perioada de executie este de 8 luni. Cu toate acestea Mirela Pavel estimeaza ca lucrarile, avand o complexitate mai redusa, vor fi incheiate intr-un termen mai scurt.

Sectorul social nu ramane in afara

Centrul de Plasament "Mihail Sadoveanu" va fi reabilitat, modernizat si dotat cu echipamente specifice. Proiectul se ridica la valoarea de 2,89 milioane lei din care 1,64 milioane lei reprezinta fondurile nerambursabile acordate din Fondul European de Dezvoltare Regionala.

La momentul de fata proiectul de afla in curs de reanalizare.

Mirela Pavel ne-a precizat:

"In analiza proiectului s-a observat ca liftul este imperios necesar si trebuie reintrodus ca functionalitate. El exista dar nu a fost luata in calcul reabilitarea lui. Reconditionarea liftului se va face cu banii beneficiarului, adica ai Primariei Pascani."

Se vor realiza lucrari de reabilitare a exteriorului si de amenajare a interiorului centrului. In urma lucrarilor centrul isi va pastra capacitatea actuala de 54 de locuri.

Contractul de executie nu a fost inca semnat.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional