Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

TREND ASCENDENT ÎN TOATE SECTOARELECrivii, Darian: "Piaţa imobiliară şi-a învăţat lecţia şi a trecut pragul maturizării"

ALINA TOMA VEREHA Piaţa Imobiliară /

Crivii, Darian: "Piaţa imobiliară şi-a învăţat lecţia şi a trecut pragul maturizării"

Piaţa noastră imobiliară s-a aflat, în prima jumătate a anului, pe un trend ascendent pe toate sectoarele sale, arată un amplu studiu la nivel naţional realizat de Darian. Cel mai bun semnal al revenirii pieţei imobiliare este dat de interesul manifestat atât de investitorii noi pe piaţa noastră, cât şi de revenirea celor care aveau proiecte la noi în ţară şi care, în ultima perioadă, au "hibernat", concluzionează specialiştii Darian, care au subliniat că se aşteaptă, în perioada următoare, la o creştere a stocului de proprietăţi pe toate sectoarele pieţei.

Adrian Crivii, directorul general al Darian, a declarat: "Este de aşteptat ca trendul pozitiv din prima parte a anului să se continue şi în cea de-a doua, şi în viitorul apropiat, asistând, până la finalul anului în curs şi începutul anului 2016, la finalizarea unor proiecte începute în această perioadă, dar şi la demararea altor proiecte de anvergură, atât la nivelul Capitalei, cât şi în restul ţării. Putem afirma că piaţa imobiliară din ţara noastră şi-a învăţat lecţia şi a trecut pragul maturizării".

Domnia sa a remarcat ca aspect interesant orientarea cererii potenţiale spre apartamentele construite recent, în detrimentul celor vechi. "Apartamentele noi pentru clasa medie şi medie-inferioară sunt construite în zonele periferice ale oraşelor, preţurile sunt mai mici decât cele ale apartamentelor vechi situate în zone mediane sau periferice şi, de multe ori, se acordă un bonus sub forma unui loc de parcare exterior", a explicat domnul Crivii.

În ultimele luni, a fost demarată construcţia unor proiecte imobiliare noi, situate în zone periferice ale oraşelor, preponderent pentru clasa medie, cu un număr mic de unităţi, urmând ca după vânzarea acestora să se continue dezvoltarea unei faze noi din proiect.

Uşoare creşteri de preţ pentru apartamentele vechi şi cele noi

Conform analizei de piaţă realizată de Darian, în primul semestru al anului, preţul mediu de tranzacţionare a apartamentelor vechi, la nivel naţional, a fost de 674 euro/mp, în uşoară creştere faţă de ultimele şase luni. La nivelul polilor de dezvoltare, s-a înregistrat o stagnare a preţurilor în ultimele şase luni, tariful mediu situându-se la nivelul de 754 de euro/mp. La nivelul oraşelor mici, nivelul mediu de preţ a fost de la 570 euro/mp, similar cu cel înregistrat în ultimele şase luni din 2014. "În marea majoritate a oraşelor, preţurile au înregistrat uşoare aprecieri, fapt care denotă că piaţa noastră imobiliară revine încet-încet pe un trend ascendent", au concluzionat analiştii Darian.

Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40% la nivel naţional.

În semestrul I 2015, în marea majoritate a oraşelor, preţul mediu s-a menţinut în jurul valorii înregistrate în semestrul anterior (15 oraşe), mare parte marcând şi creşteri de preţuri (14 oraşe cu maxim de 6,2%). Au existat, de asemenea, şi scăderi de preţ (12 oraşe), însă tendinţa viitoare pare să fie de creştere, remarcându-se nota de optimism pe acest segment, conform Darian.

La nivelul principalilor poli de dezvoltare, cea mai mare scădere din semestrul I 2015, comparativ cu semestrul II 2014, a fost înregistrată în Bacău (-2,4%), urmată de Iaşi (-1,8%) şi Oradea (-0,9%). Dintre cei 15 poli principali de dezvoltare, şase oraşe au înregistrat mici evoluţii negative, trei oraşe au preţuri în stagnare, iar şase oraşe (printre care şi Capitala) au înregistrat mici creşteri de preţ.

În Bucureşti, s-a înregistrat o creştere de 0,5% faţă de semestrul anterior şi, respectiv, de 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Segmentul apartamentelor şi caselor nou construite a înregistrat tot o uşoară creştere, trendul fiind pozitiv. "Acest lucru se poate observa şi din creşterea numărului de autorizaţii de construcţie emise. Conform Institutului Naţional de Statistică, în cursul anului 2014 au fost emise cu 4,8% mai multe autorizaţii de construcţii decât în 2013. Conform aceleiaşi surse, în prima parte a anului 2015 au fost finalizate cu aproape 12% mai multe locuinţe decât în aceeaşi perioadă a anului 2014", conform analizei citate.

Preţul apartamentelor noi a avut o uşoară apreciere, de la 776 euro/mp în semestrul al doilea din 2014 la 779 euro/mp în primele şase luni din 2015. În Capitală, preţul mediu a rămas neschimbat atât faţă de semestrul anterior, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Preţurile medii de tranzacţionare aferente caselor şi terenurilor au cunoscut o uşoară depreciere la nivel naţional (0,4% în cazul caselor şi 1,4% în cazul terenurilor), comparativ cu perioada smiliară a anului trecut.

Comparativ cu perioada de început a crizei (anul 2008), preţurile apartamentelor noi au scăzut cu aproximativ 33%, relevă analiza Darian. În decursul ultimelor şase luni, preţul mediu a înregistrat o uşoară evoluţie pozitivă, de aproximativ 0,4%, trendul în ultimele 12 luni fiind unul similar. Astfel, preţul mediu unitar la nivel naţional în semestrul I din 2015 s-a situat la nivelul de 779 euro/mp. În general, în ultimele şase luni, s-a înregistrat o tendinţă de creştere a preţurilor, atât la nivelul polilor de dezvoltare, cât şi la nivelul oraşelor mici, mai spun specialiştii Darian.

În cele 15 oraşe considerate poli de dezvoltare, sunt preţuri cuprinse între 748 euro/mp (la Galaţi) şi 1.137 euro/mp (în Bucureşti), calculând astfel o medie la nivelul polilor de 909 euro/mp, în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut, dar şi faţă de semestrul anterior. Comparativ cu perioada de început a crizei, anul 2008, s-a înregistrat o scădere de 33%, precizează sursa citată.

Tranzacţiile cu terenuri s-au intensificat

Tranzacţiile cu terenurile pentru dezvoltări imobiliare s-au intensificat în ultimele şase luni, în special în Capitală, unde s-au tranzacţionat loturi pretabile pentru proiecte comerciale (în special pentru clădiri de birouri situate în noul pol de afaceri din zona Barbu Văcărescu - Calea Floreasca şi proximitatea Mall Promenda), potrivit analizei Darian.

Terenurile agricole continuă să fie căutate în ciuda faptului că, de la începutul anului 2012, acestea s-au scumpit cu aproximativ 50%, înregistrând cea mai spectaculoasă apreciere dintre toate sectoarele pieţei imobiliare, remarcă sursa citată.

Pentru segmentul rezidenţial, dezvoltatorii au căutat terenurile cu toate autorizaţiile de urbanism valabile, în timp ce pentru sectorul de birouri ţinta au constituit-o cele cu acces facil la mijloacele de transport în comun, dar şi la zonele comerciale. Pentru sectorul industrial, cerere mai ridicată s-a înregistrat din partea companiilor care au deja parcuri logistice sau de producţie în ţara noastră şi care doresc să-şi extindă aceste parcuri industriale.

Deşi, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, preţurile nu au cunoscut o depreciere considerabilă (aproximativ 1%), faţă de începutul crizei - la jumătatea lui 2008 - la nivel naţional preţul terenurilor a scăzut cu aproximativ 61%.

Oferta de spaţii de birouri din Bucureşti se menţine constantă la aproximativ 2,4 milioane de metri pătraţi. În afara Capitalei, cea mai mare piaţă de birouri este cea din Cluj Napoca cu aproximativ 190.000 mp, urmată de Iaşi cu 125.000 mp, Timişoara cu aproximativ 100.000 mp şi Braşov cu 80.000 mp, aceste patru oraşe cumulând sub un sfert din "stocul" Capitalei. Conform Darian, în Bucureşti, nivelul chiriei pentru spaţiile de birouri a rămas constant, trendul din ultimele două semestre dând semne că acesta se apropie de stabilizare. Nivelul chiriilor pentru spaţiile premium se încadrează în intervalul 15,5-18,5 euro/mp/lună în Capitală, 12-13 euro/mp/lună în Cluj Napoca şi Iaşi, între 12-14 euro/mp/lună în Timişoara, iar în Braşov chiriile sunt cuprinse între 11-13 euro/mp/lună.

La nivel naţional, stocul de spaţii comerciale moderne este estimat la aproximativ 1,7 milioane mp, dintre care aproximativ 950.000 mp se află în Capitală. Având în vedere că, în ţara noastră, o mare parte a veniturilor populaţiei sunt orientate către produsele alimentare şi de larg consum, există încă o competiţie mare pentru extindere în rândul comercianţilor din industria alimentară, consideră specialiştii Darian. În marile oraşe, miza este la nivelul hyper şi supermarket-urilor, iar în oraşele mai mici, cu putere de cumpărare redusă, este la nivelul magazinelor de proximitate. Chiriile spaţiilor comerciale s-au menţinut constante în Capitală, dar au cunoscut o uşoară scădere în marile oraşe din provincie. În Bucureşti, spaţiile comerciale situate pe arterele principale se închiriază cu 35-45 euro/mp/lună, fără TVA, respectiv cu 18-23 euro/mp/lună, fără TVA, pe artere comerciale secundare.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional