Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Vitality Wellness Club s-a lansat în complexul hotelier Ramada Plaza

A.C. Piaţa Imobiliară /

Vitality Wellness Club s-a lansat în complexul hotelier Ramada Plaza

Vitality Wellness Club s-a deschis în cadrul comnplexului hotelier Ramada Plaza şi Ramada Parc.

Clubul însumează mai mult de 3000 mp şi beneficiază de următoarele facilităţi şi servicii (incluse în abonament): piscină interioară semi-olimpică, zonă de fitness, aerobic şi spining de peste 700 mp, baie de aburi, saună uscată, frigidarium, piscină în aer liber şi jacuzzi all seasons, vestiare separate, produse de îngrijire corporală, servicii de ceai şi apă gratuite, parcare gratuită.

Ben Yehuda, Directorul General al complexului hotelier Ramada Plaza si Ramada Parc a declarat: "Am decis realizarea acestui proiect pentru a adăuga valoare complexului Ramada Plaza şi Ramada Parc. Vitality Wellness Club este o investiţie importantă, de 4 milioane de euro, prin care ne-am dorit să venim în întâmpinarea dorinţelor clienţilor noştrii şi să le oferim o gamă largă de extraservicii lor, cât şi clienţilor corporate cu care noi lucrăm, promovând un stil de viaţă".

Vitality Welness Club deserveşte atât clienţii celor 2 hoteluri ( accesul la club fiind inclus în cazare pentru clienţii Hotel Ramada Plaza, şi contra-cost pentru clienţii Hotel Ramada Parc) cât şi persoanele care locuiesc în Nordul Bucureştiului sau clienţii corporate, care lucrează în această zonă, persoane pentru care un abonament la un club de sănătate este un mod de viaţă.

"Vitality Welness Club oferă cadrul perfect pentru regăsirea echilibrului interior şi obţinerea unui corp sănătos şi frumos. Personalul clubului oferă sesiuni de orientare în sala de fitness, antrenament personal, masaj, cursuri de înot precum şi o gamă variată de cursuri de aerobic", se mai arată în comunicare.

Managerul clubului estimează că până la finalul anului se vor încheia în jur de 800 de abonamente. Abonamentele variază de la 110 euro/lună pe timp de zi până la 1090 euro/an program întreg.

Piscina interioară semi-olimpică este iluminată cu lumină naturală în timpul zilei, iar seara de lumini arhitecturale. De asemenea, beneficiază de fântâni de apă şi jeturi de vibromasaj şi este tratată cu clor Bio, care este obţinut din sare şi care nu este dăunător organismului. Este deservită de o zonă de bar unde clienţii pot servi sucuri naturale, cocktailuri etc.

Începând cu 15 iulie, clienţii clubului vor beneficia şi de piscina exterioară, care va deţine o zonă amenajată de relaxare cu 80 şezlonguri, loc de joacă pentru copii, terasă şi va fi dotată cu All Seasons Jacuzzi.

Sala de fitness deţine cea mai nouă şi mai modernă aparatură de la TechnoGym: 15 aparate pentru exerciţii cardio si 30 aparate pentru exerciţii cu greutăţi libere.

Sala de spining este dotată cu 18 biciclete.

Clubul beneficiază de 2 tipuri de saună: saună uscată la 90 °C şi saună umedă - baie de aburi la 55 °C.

În cadrul clubului, clienţii vor beneficia de sesiuni de masaj, de la masaj suedez, masaj sportiv, reflexoterapie, la masaj cu pietre fierbinţi precum şi de sesiuni speciale de masaj pentru viitoarele mămici.

La Vitality Wellness Club se organizează clase de aerobic: Aquagym, Spinning, Zumba, Yogalates, Total Body Workout, Step&Butts, Thai Chi.

Clienţii Vitality Wellness Club vor beneficia aici de expertiza unor specialişti de marcă, dintre care: Mina Dima, antrenor spining şi aerobic, deţine I.C.E International Diploma în Spinning, endorsed by REPs, Bucureşti 2010 şi a absolvit cursul "Aqua Fitness - module 1 European Aquatic Academy", în Italia în 2009; Georgian Oprescu, antrenor fitness - locul I la Campionatul naţional de Culturism şi Fitness la juniori; Laura Cristache, antrenor Zumba şi aerobic: Campioană Mondială Juniori la Sofia în 2004 la gimnastica aerobică, Dublă campioană europeană juniori 2005 la gimnastică aerobică, multiplă campioană naţională la probele de trio şi grup gimnastică aerobică, vicecampioană europeană în anul 2011 în gimnastica aerobică şi vice campioană mondială în anul 2012 în gimnastica aerobică; Marius Ginga, instructor sportiv (ramura fitness-culturism), acreditat de către Federaţia Română de Culturism şi Fitness cu experienţă de peste 25 de ani în sport; Liviu Petrescu, instructor sportiv (ramura fitness-culturism), acreditat de către Federaţia Română de Culturism şi Fitness care a creat programe unice de predare teoretică (nutriţie, anatomie, fiziologie, motivaţie, metode naturale şi terapeutice de refacere, metode şi principii de antrenament), în cadrul cursului de Instructori Fitness, acreditat de catre C.N.F.P.A.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional